România riscă să plătească amenzi URIAȘE pentru că fentează Bruxelles-ul. DOCUMENT

România riscă o amendă minimă 1.592.000 de euro și penalitățile care pot varia între 1.925 euro şi 115.506 euro pe zi de întârziere dacă nu transpune până în 2020 directivele Uniunii Europene, se arată într-un document ce va fi discutat în următoarea ședință de Guvern.

 

Transpunerea în dreptul intern a directivelor UE, în mod corect și complet, reprezintă o obligație
juridică a statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE). Neadoptarea actelor de transpunere la termenul prevăzut constituie o încălcare a acestei obligații, pentru care Comisia Europeană (Comisia) declanșează automat acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere, potrivit art. 258 raportat la art. 260 alin. (3) TFUE.

În cazul acestor acțiuni, există un risc crescut ca statele membre să fie obligate la plata unor sancțiuni pecuniare semnificative, dacă nu reușesc să se conformeze în etapa precontencioasă.
Începând cu luna ianuarie 2017, Comisia și-a înăsprit practica în ceea ce privește acest tip de proceduri de infringement: în cazul în care Comisia sesizează Curtea de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE) pentru necomunicarea măsurilor de transpunere și propune aplicarea de sancțiuni pecuniare sub forma unei sume forfetare, conformarea (adoptarea și publicarea măsurilor de transpunere) intervenită după sesizarea instanței UE nu mai atrage desistarea Comisiei. Astfel, acțiunea nu mai poate fi radiată de pe rolul CJUE ca urmare a conformării, iar statul membru vizat riscă să fie obligat la plata sancțiunilor pecuniare sub forma sumei forfetare.

 

În aceste acțiuni, obiectivul Comisiei este ca faza precontencioasă să nu dureze mai mult de 1 an. Mai mult, în cauzele privind neîndeplinirea obligațiilor de comunicare a măsurilor naționale de transpunere, procedurile în fața instanței UE se derulează cu celeritate, iar, potrivit unei jurisprudențe constante, un stat membru nu poate invoca situațiile interne pentru a justifica neîndeplinirea obligațiilor şi nerespectarea termenelor prevăzute de normele Uniunii
şi nici problemele legate de dificultatea interpretării unei directive pentru a justifica nerespectarea termenelor prevăzute de normele Uniunii.

 

În privința sancțiunilor pecuniare, potrivit art. 260 alin.(3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene, atunci când introduce o acțiune în temeiul art. 258 din TFUE, să impună plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu prin aceeași hotărâre în care constată neîndeplinirea de către statul membru respectiv a obligației de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă.

În prezent, potrivit comunicării Comisiei Europene C(2019)1396, pentru România suma minimă
forfetară este de 1.592.000 euro, iar penalitățile pot varia între 1.925 euro şi 115.506 euro pe zi
de întârziere.

În contextul practicii evocate, constituie o prioritate absolută a Comisiei Europene investigarea
cazurilor în care statele membre nu au comunicat măsurile de transpunere, a celor în care măsurile respective au transpus incorect directive ale UE, precum și a cazurilor în care statele membre nu s-au conformat unei hotărâri a instanței europene.

În raport cu aceste elemente, care configurează politica instituției UE menționate în ceea ce privește urmărirea respectării dreptului UE, este esențială adaptarea corespunzătoare a conduitei autorităților române, care trebuie să depună toate diligențele pentru a asigura transpunerea integrală a directivelor cu respectarea termenelor de transpunere.

 

Pentru prevenirea declanșării unor noi acțiuni pentru necomunicare, Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de instituție care asigură coordonarea în domeniul afacerilor europene potrivit legii, a elaborat Planul de transpunere a directivelor UE cu termen în anul 2019 (Planul), document programatic care cuprinde: toate directivele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) până la data de 21 iunie 2019, având termen de transpunere în anul 2020,
instituțiile/autoritățile administrației publice centrale competente să elaboreze și/sau să promoveze spre aprobare/adoptare actele normative naționale necesare pentru preluarea în ordinea juridică intern a directivelor, tipul actelor de transpunere, precum și termenele de conformare.

 

Planul cuprinde 34 de directive, din care, pentru un număr de 25 de directive, trebuie adoptate măsuri legislative interne (legi, hotărâri ale Guvernului, ordine ministeriale cu caracter normativ). Pentru elaborarea Planului, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat instituțiilor de linie, începând din luna februarie 2019 comunicarea tuturor informațiilor necesare pentru fiecare dintre directivele la care acesta se referă, astfel încât documentul să ofere o imagine clară asupra măsurilor necesare în perioada următoare.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed