Rompetrol va investi 300 de milioane de dolari în România

Investiţia în reţeaua de benzinării din România face parte dintr-un plan mai amplu de extindere cu cel puţin 50% a reţelei de vânzare a grupului din regiunea Mării Negre. Rompetrol vrea să deschidă 150 de noi benzinării în România şi alte 200 în Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova pentru a ajusta capacităţile de retail la creşterea producţiei la rafinăria Petromidia, a spus Zhangulov într-un interviu pentru Bloomberg.

 

 

Turcia şi Ucraina sunt tratate ca proiecte separate în acest plan de extindere, a spus el.

 

 

„Am început proiectul extinderii reţelei de retail în regiunea Mării Negre, iar valoarea este destul de mare. Vorbim de sute de milioane de dolari. Planurile prevăd un termen de 3-5 ani, dar vrem să-l implementăm cât mai repede cu putinţă şi considerăm că este momentul potrivit pentru aşa ceva”, a afirmat vicepreşedintele companiei.

 

 

Rompetrol a anunţat în luna septembrie a anului trecut că vrea să-şi extindă reţeaua de benzinării cu 350 de unităţi în următorii cinci ani în România, Ucraina, Turcia, Bulgaria, Georgia sau Republica Moldova, dintre care 150 ar urma să fie dezvoltate la nivel local.

 

 

Activităţile de retail şi trading ale grupului sunt susţinute de cele peste 1.100 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania. Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului, operează o reţea de peste 430 de benzinării în România.

 

 

Rompetrol va investi şi 100 de milioane de dolari la Petromidia în acest an, parte a planului de a aduce rafinăria pe profit, a declarat Zhangulov.

 

 

Compania Rompetrol Rafinare a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut o cifră de afaceri de 2,8 miliarde de dolari, în scădere cu 8% faţă de nivelul de 3,1 miliarde de dolari consemnat în perioada similară a anului anterior, şi a raportat pierderi de 115 milioane dolari, mai reduse cu 1,5%. În primele nouă luni din 2011, compania a raportat pierderi de 113,3 milioane de dolari.

 

 

Profitul EBITDA a scăzut aproape la jumătate în această perioadă, de la 42,5 milioane de dolari la 21,7 milioane de dolari.

 

 

Acţionarii Rompetrol analizează, de asemenea, o altă investiţie de 100 de milioane de dolari într-o centrală pe bază de gaze naturale, care să asigure consumul de energie al Petromidia şi să crească eficienţa, a spus Zhangulov.

 

 

Rompetrol a anunţat în 2011 că are în vedere o investiţie de 100 de milioane de dolari pentru construcţia unei centrale centrale electrotermice care să asigure necesarul de energie electrică şi termică al rafinăriei Petromidia.

Grupul Rompetrol este controlat de KazMuniGaz, companie deţinută de statul kazah.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed