S-a stins din viață unul din actorii nelipsiți din filmele lui Sergiu Nicolaescu. A realizat cele mai spectaculoase scene din ”Mihai Viteazul”, ”Cu mâinile curate” ori seria ”Mărgelatu”

0

S-a stins din viață Constantin Păun, actorul-cascador pe care Sergiu Nicolaescu l-a distribuit în mai toate filmele sale legendare.

Artistul, unul din pionierii și creatorii școlii de cascadori din România, recent premiat de Uniuniea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF) pentru aportul său în cadrul acestei frumoase meserii, urma să împlinească luna acesta 82 de ani.

Lansat în grandoproducția istorică ”Mihai Viteazul”, realizată de Sergiu Nicolescu, cineastul i-a încredințat cele mai spectaculoase și dificile scene din filmele sale, amintim doar câteva: ”Cu mâinile curate”, ”Revanșa”, ”Noi, cei din linia 1”, ”Ultimul cartuș”, ”Nemuritorii”. Constantin Păun, alias Telu Păun a mai jucat în seria ”Mărgelatu”  cu Florin Piersic (”Drumul oaselor”, ”Misterele Bucureștilor”, ”Trandafirul Galben”, ”Colierul de turcoze”).

Telu Păun s-a făcut prezent în primele rânduri ale evenimentelor din ’89, fiind umbra lui Mircea Diaconu. ”De azi, cascadorii români sunt mai săraci! Acest pionier neînfricat al meseriei de cascador dar și un formator de tineri cascadori, si-a făcut debutul la celebrul film „Mihai Viteazul” în regia binecunoscutului regizor Sergiu Nicolaescu. De-atunci, a lucrat în mai toate filmele românești, in câteva producții străine.  Nea Telu, ne-a părăsit și a plecat spre colegii săi din ceruri, cu care a petrecut mai bine de 40 de ani pe platourile de filmare”, și-a exprimat regretul actorul Cosmin Pădureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.