Scandalul exproprierilor loveşte Wall Street. Marile bănci americane, pe banca acuzaţilor

De peste un an, bancile americane au relaxat procedurile de expropriere. Zeci de mii de persoane au fost expulzate din casele lor pe baza unor documente care sunt acum contestate.

In boxa acuzatilor se afla cele mai mari nume de pe Wall Street, precum JPMorgan, Bank of America sau Wells Fargo. Este un nou scandal cu potential devastator pentru imaginea lumii financiare americane. In ultimele zile, bancile implicate repeta ca este vorba de simple erori tehnice, fara nicio consecinta asupra legalitatii exproprierilor. Presedintele SUA a afirmat ca reforma finantelor pe care o promoveaza isi propune tocmai sa evite acest gen de scandaluri. Iar presedintele Federal Reserve (FED), Ben Bernanke, a confirmat ca o ancheta federala va incerca sa determine daca specialistii in credite ipotecare au incercat sa ocoleasca reglementarile pentru a accelera expropierile.

Totul a inceput la sfarsitul lunii septembrie, cand un angajat al unei societati ipotecare a afirmat ca a semnat peste 10.000 de documente de expropriere, in special pentru JPMorgan, pe luna, fara insa a analiza continutul dosarelor. In aceste conditii, pare imposibil sa afirmi ca aceste decizii, care au privat zeci de mii de americani de locuintele lor de la debutul crizei, sunt corect fundamentate. Din acel moment, a inceput o vanatoare a greselilor comise de lumea finantelor. Anchete au fost deschise in 50 de state. Un ultim exemplu vizeaza orasul New York, unde peste 4.000 de proceduri sunt puse sub semnul intrebarii din cauza unor indoieli legate de autenticitatea documentelor. Respectatul blog economic Naked Capitalism spune ca, probabil, peste 100.000 de proceduri ar putea fi ilegale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed