Şeful NATO confirmă că rachetele nord-coreene pot lovi Europa. Şi România e în raza lor

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, la o întâlnire cu ministrul de externe sud-coreean că este nevoie de un răspuns global la programul de rachete al regimului de la Phenian. “Este o mare provocare pentru Coreea de Sud, pentru că e atât de aproape. Dar este o provocare și pentru restul lumii, deoarece Coreea de Nord dezvoltă acum noi rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să atingă atât America de Nord, cât și Europa”, a spus Stoltenberg, citat de Yonhap.

„În contextul tensiunilor și provocărilor legate de Coreea de Nord și şi altor situaţii, este important să ne întărim și să ne dezvoltăm parteneriatele”, a spus Stoltenberg .

 

Rachetele intercontinentale nord-coreene Hwasong-14 pot lovi ținte aflate la 8.500 de kilometri, ceea ce ar putea reprezenta un pericol pentru Orientul Mijlociu, India, toată Europa de Est, Turcia, Grecia, Scandinavia, Germania, nord-estul Italiei, Scoția, nordul Angliei, nord-estul Egiptului, nordul Somaliei, cea mai mare parte a Australiei, Alaska, zona de nord-vest a Pacificului, vestul Canadei. Şi România este în raza lor de acţiune.

 

Recent, regimul lui Kim Jong-un a testat o rachetă care poate atinge ținte situate la până 10.000 de kilometri, ceea ce ar pune în pericol Australia, Noua Zeelandă, întreaga Europă, Africa de Est, Los Angeles, Washington DC , New York, nord-vestul Mexicului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed