SRI cere corectarea Legii siguranței naționale. În acest moment președintele României NU e pe lista celor care pot primi informații secrete

Legea este veche de 25 de ani și are destule puncte la care ar trebui modificată sau completată. Dar cea mai flagrantă eroare a legii din 1991 este că președintele României NU apare pe lista persoanelor care au dreptul să primească informații din domeniul siguranței naționale, scrie romanialibera.ro 

Acum câteva zile, într-o întâlnire neoficială cu jurnaliștii, reprezentanți ai SRI au atras atenția asupra acestei anomalii. „Conform articolului 11 din Legea 51, din lista beneficiarilor legali lipsește chiar președintele României”, au subliniat aceștia.

Cum de primește, totuși, șeful statului informații clasificate? „Interpretăm legea și îl informăm în calitate de președinte al CSAT”, au răspuns, cu umor, reprezentanții SRI.

Articolul 11 din Legea 51 / 1991 precizează că pot primi informații din domeniul siguranței naționale următoarele persoane și instituții: președintele Senatului și al Camerei Deputaților, Comisiile pentru Apărare din cele două Camere ale Parlamentului, miniștrii și secretarii de stat, prefecții, președinții de Consilii Județene și cel al Capitalei, precum și primarul general al Capitalei.

Potrivit Legii 51, pot primi informații din domeniul siguranței naționale și organele de urmărire penală, atunci când „informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni”.

Abia în Legea 182 din anul 2002, Legea privind protecția informațiilor clasificate, se precizează că președintele României are acces la informații clasificate”, dar nici Legea 182 nu are o referire explicită la informațiile din domeniul siguranței naționale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed