Staţiunea Mamaia rămâne fără apă potabilă pentru o noapte

Reprezentanţii Regiei Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa spun că furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri spre joi, în noaptea de 29 spre 30 mai, în intervalul orar 23.00 – 07.00 şi vor fi afectate hotelurile Midia, Patria, Unirea, Iaki, Riviera, Mamaia, Metropol, Astoria, Richmond, Naţional, precum şi agenţii economici din zonă.

 

Întreruperea este cauzată de executarea unor lucrări de reabilitare şi deviere a conductei magistrale de alimentare cu apă, lucrări ce fac parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

 

„Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt”, se menţionează într-un comunicat de presă al regiei de apă.

 

Câteva mii de turişti se află în această perioadă la Mamaia, majoritatea dintre ei venind prin programul social „Litoralul pentru toţi”, care are loc în perioada 6 mai – 15 iunie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed