Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul de cuvânt.


Baroneasa Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost premier în perioada 1979 - 1990. Este prima femeie care a deţinut postul de premier al Marii Britanii.

 

Baroneasa Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscripţia Finchley (Londra) în 1959. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.

 

A deţinut funcţia de ministru al Educaţiei şi a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975. A câştigat alegerile generale în 1979, 1983 şi 1987.

 

Fără îndoială, Margaret Thatcher este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică a Marii Britanii. Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală măsură.

 

Margaret Thatcher nu va avea funeralii naţionale, ci doar o ceremonie care va fi organizată la catedrala St Paul, a anunţat Downing Street.

"Downing Street este în măsură să anunţe că, prin consimţământul reginei, Lady Thatcher va avea o ceremonie cu onoruri militare", a anunţat un purtător de cuvânt, precizând că aceasta va avea loc la catedrala St Paul din Londra şi va fi urmată de o "incinerare privată".