Aceasta este DATA la care masca ar putea sa nu mai fie obligatorie!
Publicat la 24.05.2020, 06:04:40
Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă.
Cum starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, prin HG, începând cu 18 mai, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile.
Ulterior, dacă autorităţile vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu alte 30 de zile.
Excepțiile au fost modificate față de varianta inițială a acestui ordin, cea care a apărut sub forma unui comunicat în urmă cu trei zile. Au fost scoase unele categorii, exceptate inițial în varianta care a pornit de la Ministerul Sănătății, iar această reverificare a listei de excepții a fost făcută, potrivit Digi24, ca urmare a unor discuții avute de premierul Orban cu ministrul Sănătății.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
