Noile reguli europene privind reziduurile pesticidelor ar putea schimba semnificativ comerțul cu anumite produse agricole importate. Un studiu al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene arată că tomatele provenite din Maroc sunt printre produsele cele mai expuse unei eventuale înăspriri a standardelor. În scenariul intermediar analizat, exporturile marocane de tomate către UE s-ar putea reduce cu 60%.
Atenție însă: studiul nu spune că tomatele marocane sunt „periculoase” pentru consum și nici că toate produsele importate conțin pesticide periculoase. Analiza urmărește ce s-ar întâmpla cu fluxurile comerciale dacă Uniunea Europeană ar impune limite mai stricte pentru reziduurile unor pesticide care nu mai sunt autorizate în UE.
Printre produsele analizate se află tomatele din Maroc, dar și boabele și șrotul de soia din Brazilia, două exemple care arată cât de puternic s-ar putea schimba comerțul agricol dacă standardele europene devin mai restrictive, scrie 2eu.brussels.
Tomatele din Maroc, în prima linie
Marocul este unul dintre cei mai importanți furnizori de tomate ai Uniunii Europene, reprezentând peste 70% din importurile de tomate incluse în analiza detaliată a JRC.
Cercetătorii au identificat în datele de control ale importurilor reziduuri pentru opt dintre substanțele active analizate. Asta nu înseamnă că toate tomatele marocane sunt tratate cu aceste substanțe și nici că prezența unui reziduu indică automat un risc pentru consumator. Datele sunt utilizate pentru a construi scenarii privind comerțul care ar putea fi afectat de modificarea standardelor europene.
În scenariul intermediar, exporturile marocane de tomate către Uniunea Europeană ar scădea cu aproximativ 195.000 de tone, echivalentul unei reduceri de 60%.
Impactul s-ar vedea și în piața europeană. Producția de tomate a UE ar crește cu aproximativ 553.000 de tone, respectiv cu 3%, în încercarea de a compensa o parte din importurile pierdute.
Pentru consumatori, însă, efectul ar putea fi o creștere a prețurilor. În scenariul intermediar, JRC estimează o majorare de aproximativ 3% a prețului tomatelor în UE.
Ce se întâmplă dacă producătorii nu se adaptează?
Studiul analizează și un scenariu extrem, în care producătorii afectați nu își modifică deloc practicile agricole.
În această situație, modelul elimină practic toate importurile europene de tomate marocane incluse în analiză – aproximativ 325.000 de tone.
Dar asta nu ar însemna că tomatele dispar din Maroc. O mare parte din producție ar putea fi redirecționată către alte piețe, inclusiv către Regatul Unit.
În același timp, producția europeană ar crește cu aproximativ 1,54 milioane de tone, adică 8%, iar prețurile pentru consumatorii europeni ar urca cu aproximativ 8%.
Cu alte cuvinte, schimbarea regulilor nu ar opri neapărat producția marocană, ci ar putea reconfigura traseul comercial al tomatelor.
Diferențele dintre scenarii sunt importante. JRC nu spune că unul dintre ele reprezintă rezultatul care se va produce în realitate. Efectul final depinde de cât de repede se adaptează producătorii, ce alternative au la pesticidele vizate și cât de costisitoare sunt noile tehnologii și metode de producție.
Soia braziliană, o altă zonă sensibilă
Un al doilea caz analizat în detaliu este Brazilia, unul dintre principalii furnizori ai UE cu soia.
Aici situația este diferită de cea a tomatelor. Soia nu ajunge în principal direct în farfuria consumatorului, ci este folosită în special în industria furajelor pentru animale.
Brazilia furnizează aproape jumătate din boabele de soia importate de UE, iar dependența europeană de importuri este foarte mare. Gradul de autosuficiență al UE pentru boabele de soia este estimat de studiu la numai 8,6%.
În scenariul extrem, exporturile braziliene de boabe de soia către UE s-ar reduce cu aproximativ 591.000 de tone, adică 95%.
Pentru șrotul de soia, efectul ar fi și mai important: aproximativ 9,5 milioane de tone de exporturi braziliene către UE ar dispărea din scenariul fără adaptare.
Dar scenariul intermediar este mult mai puțin dramatic
În scenariul intermediar, exporturile braziliene de șrot de soia către UE ar scădea cu aproximativ 1,36 milioane de tone, adică 14%.
În același timp, exporturile de boabe de soia către UE ar crește cu aproximativ 187.000 de tone, respectiv cu 30%.
Această evoluție aparent paradoxală este explicată prin reorganizarea lanțului comercial. Boabele și șrotul sunt produse interconectate, iar modificarea fluxurilor de import poate determina schimbări în activitatea de procesare.
Ce țări mai pot fi afectate
Analiza JRC identifică 30 de țări terțe cu diferite grade de expunere la eventualele modificări ale standardelor europene.
Printre acestea se numără:
· Maroc;
· Brazilia;
· Turcia;
· Columbia;
· Ucraina;
· Republica Moldova;
· Serbia;
· Bosnia și Herțegovina;
· Statele Unite;
· China;
· Vietnam;
· state africane și latino-americane.
Turcia are cea mai mare valoare a exporturilor către UE dintre țările identificate ca fiind dependente de piața europeană pentru produsele analizate – aproximativ 5,1 miliarde de dolari. Urmează Marocul, cu circa 2,8 miliarde de dolari, Columbia – 2,3 miliarde, Brazilia – 1,3 miliarde și Ucraina – 1,2 miliarde de dolari.
Aceste cifre nu reprezintă pierderile estimate în cazul schimbării legislației. Ele indică valoarea fluxurilor comerciale pentru produse considerate potențial expuse și care necesită o analiză suplimentară.
Ce urmărește, de fapt, Comisia Europeană
Logica Bruxelles-ului este simplă: dacă un pesticid nu mai poate fi utilizat de fermierii europeni din motive legate de sănătate sau mediu, UE vrea să evite situația în care aceleași substanțe sunt folosite în afara Uniunii, iar produsele rezultate ajung ulterior pe piața europeană.
Studiul JRC analizează 18 dintre cele mai periculoase substanțe active neaprobate în UE, pentru care există încă limite de reziduuri peste limita de cuantificare și dovezi privind utilizarea sau detectarea lor în produse provenite din țări terțe.
În total, baza de date construită pentru studiu leagă aceste substanțe de 235 de produse agricole și 86 de țări exportatoare.
Asta nu înseamnă că toate cele 235 de produse sau toate cele 86 de țări vor fi afectate.
România poate fi afectată indirect
Pentru consumatorul român, miza nu este doar originea unui anumit fruct sau a unei anumite legume. O modificare importantă a fluxurilor comerciale europene poate avea efecte asupra prețurilor, disponibilității produselor și surselor de aprovizionare.
Dacă importurile dintr-o anumită țară scad, piața europeană poate apela la producția internă sau la alți furnizori. Dacă aceștia au costuri mai mari, diferența poate ajunge în prețul plătit de consumator.
În cazul tomatelor, modelul JRC indică exact această dinamică: mai puține importuri marocane, producție europeană suplimentară și prețuri mai mari.
Pentru produsele agricole în cazul cărora UE este puternic dependentă de importuri, precum soia, înlocuirea rapidă a furnizorilor externi este însă mult mai dificilă.
Nu este o listă cu „fructe și legume periculoase”
Un aspect esențial trebuie subliniat: studiul JRC nu oferă o listă de fructe și legume periculoase pentru consum și nu concluzionează că tomatele marocane sau alte produse analizate sunt nesigure.
Este o analiză economică și comercială privind efectele posibile ale unor standarde mai stricte pentru reziduurile de pesticide.
Faptul că un reziduu a fost detectat într-un eșantion nu înseamnă că produsul este periculos. De asemenea, studiul nu dispune de date complete privind utilizarea pesticidelor la nivelul fiecărei ferme.
Prin urmare, titlul corect al poveștii nu este că „acestea sunt fructele și legumele otrăvite din magazine”, ci că anumite produse agricole importate sunt mai expuse schimbării regulilor europene privind pesticidele.
Miza: siguranță alimentară versus prețuri
În spatele dezbaterii se află o dilemă importantă pentru Uniunea Europeană: cât de stricte trebuie să fie standardele pentru produsele importate și cât este dispusă piața să plătească pentru aceste standarde?
Reguli mai dure pot încuraja producătorii din țările terțe să renunțe la anumite pesticide și să investească în alternative. În același timp, dacă adaptarea este prea costisitoare, o parte dintre furnizori ar putea prefera să vândă pe alte piețe.
Pentru consumatorul european, rezultatul ar putea fi o combinație de produse provenite din alte surse, modificarea fluxurilor comerciale și, în unele cazuri, prețuri mai mari.
Iar tomatele marocane sunt unul dintre cele mai clare exemple ale acestei schimbări: în funcție de cât de mult se adaptează producătorii, exporturile către UE ar putea scădea cu doar 2,2% sau cu până la 60%, iar într-un scenariu extrem ar putea fi eliminate aproape complet.
Deocamdată, însă, aceste cifre sunt scenarii de modelare, nu prognoze privind ceea ce se va întâmpla efectiv în magazinele europene.
