"Creşterea economică de care ne vom bucura, chiar dacă va fi nulă, zero, nu va fi suficientă. Deci va fi o revenire fără scădere a şomajului. Asta va fi paradigma în care ne vom învârti. Ieşirea din recesiune nu înseamnă neapărat prosperitate economică. Cel puţin pentru prima perioadă imediat următoare", a explicat Adrian Mitroi, secretar general CFA România.
O creştere economică pentru România de 1,3% în 2010, potrivit lui Mitroi, pare rezonabilă, în schimb analistul este sceptic cu privire la ţinta guvernului de deficit bugetar pe 2010 de 5,9%.
"Nu cred. Este dificil. În democraţie nu poţi să faci aşa ceva. Democraţia este prin desen prociclică, nu este economică, nu este eficientă. În democraţie este foarte dificil de făcut asta. Sunt sceptic în privinţa asta. De fapt preţul este altul. Nu vom face investiţiile de fapt. Şi vom amâna la nesfârşit exact marile proiecte de infrastructură care ne-ar fi putut ajuta şi care ar fi putut să ne aducă sustenabilitate şi competitivitatea externă", este de părere Adrian Mitroi.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!
Adrian Mitroi, CFA: Preţul ţintei de deficit pentru 2010 va fi amânarea marilor proiecte de infrastructură
Publicat la 31.12.2009, 08:23:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
