Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București are un nou manager interimar. Actorul și profesorul Adrian Titieni a fost numit în funcția de conducere a celei mai importante instituții teatrale din România, TNB, după încheierea unilaterală a contractului fostului manager interimar, George Călin, la finalul acestui an.
Adrian Titieni, manager interimar al TNB. Mandat de 120 de zile și concurs public
Adrian Titieni va prelua oficial conducerea începând cu 1 ianuarie 2026. Conform legislației în vigoare, interimatul are o durată maximă de 120 de zile, perioadă în care Ministerul Culturii este obligat să organizeze un concurs public pentru ocuparea funcției de manager general al TNB.. Anunțul Ministrului Culturii, Andras Demeter, a anunțat numirea a fost făcut la începutul dezbaterii publice organizate pe tema concursului de management pentru Teatrul Național București.
a mai ocupat funcția de manager interimar al Teatrului Odeon, după ce actrița Dorina Lazăr și-a încheiat mandatul pe 31 august 2023. Din 2017, Titieni este actor angajat al Teatrului Odeon, instituție cu care are o colaborare solidă. În vârstă de 62 de ani, Adrian Titieni este cunoscut publicului larg atât pentru rolurile sale din teatru și film, dar și pentru cariera academică, fiind considerat unul dintre cei mai apreciați profesori români de ”Arta actorului” (la UNATC).Pe lângă activitatea artistică, Adrian Titieni are un parcurs impresionant în zona educației. În 2013, a fondat Școala de duminică a UNATC „I.L. Caragiale”, iar din 2016 este profesor asociat la Universitatea din București. Din 2019, predă și la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Este membru fondator și vicepreședinte al Fundației Române pentru Educație și Educatori încă din 1999. De-a lungul timpului, a ocupat și funcții publice importante, consilier al Primului Ministru pe probleme de Educație și Cultură (2007–2008), de asemenea, onsilier în cadrul Administrației Prezidențiale, Departamentul de Relații Publice (1996–1997). A fost director de fundație și studio cinematografic, realizator în cadrul Departamentului Educație Știință al TVR, organizator de festivaluri cinematografice.







