Adrian Vasilescu: Băncile româneşti sunt sigure
Publicat la 30.09.2008, 11:29:45
Potrivit lui Adrian Vasilescu, Banca Naţională nu se află într-un grad de alertă maximă, ci numai "veghează" asupra evoluţiei economiei, iar asta deoarece, în primul rând, criza financiară internaţională are numai un efect indirect asupra economiei interne.
"Nu există o alertă maximă la Banca Naţională. Există o veghe continuă. La această oră, efectele asupra României ale crizei sunt indirecte. Nu se semnalează în piaţa românească, nu numai în piaţa financiară, ci şi în pieţele celelalte niciun efect direct", a spus Vasilescu.
În condiţiile în care unele dintre cele mai mari bănci americane au intrat în colaps, iar bănci importante europene care sunt prezente şi pe piaţa românească au expuneri la aceste bănci din Statele Unite şi întâmpină tot mai multe probleme, firesc ar fi, probabil, ca şi reprezentanţele din România să fie afectate. Adrian Vasilescu dă asigurări însă că lucrurile nu stau chiar aşa.
"Am văzut că într-o criză dramatică primele cad băncile. Dar la această oră în România nu numai că nu există niciun pericol de cădere a vreunei bănci, dar eu pot să spun că băncile româneşti, şi când spun băncile româneşti am în vedere şi băncile cu capital străin, băncile-fiice, care au filiaţiuni cu băncile din centrele financiare mari, sunt sigure, pe când unele bănci-mamă au anumite expuneri faţă de bănci din Statele Unite care au căzut. Dar nici acele expuneri nu sunt atât de mari, astfel încât nu sunt puse în pericol băncile care au fiice la noi, pe piaţa financiară românească", a explicat Adrian Vasilescu.
Potrivit lui Adrian Vasilescu, punctul nevralgic al României în contextul acestei crize, ce este definită ca fiind una a supraconsumului, este deficitul de cont curent.
"Această criză este una de supraconsum. Normal că noi avem un domeniu vulnerabil şi anume, contul curent, acolo unde se înregistrează raportul dintre ceea ce produce România şi ceea ce consumă România. Faptul că acest consum este înregistrat deja cu 14% din PIB mai mare decât produce România este un fapt îngrijorător. Ultimele date, raportate la Produsul Intern Brut care creşte arată că deşi vom avea un PIB mai mare anul acesta, raportul deficitului balanţei de plăţi în acest PIB mai mare va fi mai mic, de 13,5%. Deci faptul că el nu se umflă ci chiar se duce în jos este un lucru bun ce ne arată că deşi aici este punctul vulnerabil iată că aici vedem scăderi, şi nu creşteri", a spus Vasilescu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
