Cele 10 fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) gestionau, la finalul lunii mai 2025, active totale de aproximativ 6,1 miliarde lei, potrivit unui comunicat transmis de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Ai bani ascunși într-un cont de pensie și nu știi? Uite ce sume au strâns românii până acum
Conform calculelor APAPR, în prezent aproximativ 900.000 de români contribuie la un fond de pensii private facultativ, iar în decursul celor 18 ani de funcționare ai acestui sistem, aniversați în luna mai 2025, circa 96.000 de persoane au primit deja sumele economisite.
Până la sfârșitul lunii mai, fondurile au primit contribuții brute de 5,2 miliarde lei și au efectuat plăți în valoare de peste 850 de milioane lei către participanți, generând astfel un câștig net total de aproape 1,7 miliarde lei. Aceste rezultate reflectă un randament mediu anual de 6,1% în întreaga perioadă de funcționare, peste media inflației anuale de 4,6%.
În comunicatul APAPR se subliniază că la Pilonul 3 pot contribui nu doar salariații, ci și persoanele cu venituri din activități independente, precum și angajatorii acestora, care pot include aceste contribuții în pachetul de beneficii extra-salariale. Contribuțiile sunt deductibile fiscal în limita a 400 de euro anual, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Totodată, Asociația atrage atenția că plafonul de deductibilitate a rămas neschimbat din 1 ianuarie 2009, perioadă în care salariul mediu brut la nivel național a crescut de 4,5 ori. În acest context, APAPR consideră esențială majorarea limitei de deductibilitate fiscală la cel puțin două salarii minime brute pe an, pentru a reflecta creșterea veniturilor și pentru a stimula economisirea pe termen lung.
„În ultimii 3-4 ani, interesul românilor pentru pensiile facultative a crescut substanțial, fapt reflectat în numărul record al celor care încep să contribuie la Pilonul 3. Aceste evoluții, bazate pe creșterea veniturilor disponibile ale populației, dar și a încrederii în pensiile private în general, ar putea fi stimulate suplimentar de majorarea deductibilității fiscale, de natură să reducă pe termen lung presiunile asupra sistemului public de pensii”, a precizat Radu Crăciun, președintele APAPR.
Asociația mai menționează că, alături de Pilonul 2 (pensii private obligatorii), Pilonul 3 reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de economisire pe termen lung în România. Fondurile de pensii private se remarcă printr-un profil de risc scăzut, costuri administrative competitive și randamente real-pozitive, contribuind totodată la dezvoltarea economiei prin investițiile realizate de administratori.



