money.ro
SănătateTheodora Șutiu

Alertă! Unicul medicament împotriva gripei A lipsește din farmacii. Nici antitermicele pentru copii nu se găsesc

Publicat la 29.12.2022, 13:50:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Alertă! Unicul medicament împotriva gripei A lipsește din farmacii. Nici antitermicele pentru copii nu se găsesc

În plină epidemie de gripă, mai ales în rândul celor mici, în farmacii antitermicele și antiinflamatoarele pentru copii sunt de negăsit.

Același lucru se întâmplă și cu singurul medicament disponibil pe piață împotriva gripei A. Și înlocuitorii pentru unele pastile și siropuri au „dispărut” de pe rafturi. O filmare cu camera ascunsă, difuzată de Digi 24, arată realitatea pe care părinții o trăiesc.

Reporter: Panadol pentru copii sau Nurofen pentru copii aveți?

Farmacist: Nu, am așa înlocuitor pentru Panadol, e tot paracetamol de copii. Altceva nu am. Nici înlocuitor. Nurofen nu am deloc.

Reporter: Tamiflu aveți?

Farmacist: Nici. E o perioadă în care chiar s-au dus toate. S-au epuizat stocurile cam în toate farmaciile.

Filmare cu camera ascunsă într-o altă farmacie

Reporter: Panadol pentru copii aveți cumva?

Farmacist: Nu. Și nici altă variantă.

Reporter: Nici măcar Nurofen pentru copii?

Farmacist: Nici.

Creșterea de cazuri ar fi putut anticipată

Referitor la acest subiect, medicul Radu Țincu a declarat, pentur sursa amintită mai sus, că ar fi trebuit să anticipăm că în această perioadă o să fie o creștere a numărului de cazuri și să existe stocuri suficiente pentru tratament.

„Există și acea dorință de a consuma în exces medicamente, iar acest exces poate să dezechilibreze stocul din farmacii. Reînceperea școlilor în format fizic a dus la o creștere foarte abruptă a transmiterii în școli.

Dacă respectăm măsurile sanitare de bază, de a ne spăla pe mâini, de a folosi batista, de a nu merge la școală când avem orice simptom, putem tempera această creștere a numărului de cazuri”, a recomandat medicul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite