money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Analiză: România are nevoie de un acord special cu băncile și de un împrumut masiv de la populaţie ca să evite taxe majorate

Publicat la 27.05.2025, 09:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Analiză: România are nevoie de un acord special cu băncile și de un împrumut masiv de la populaţie ca să evite taxe majorate

România traversează o criză financiară profundă care riscă să blocheze complet funcționarea statului dacă nu sunt luate rapid măsuri structurale și inovatoare.

Potrivit unei analize realizate de compania de consultanță economică Frames, singura soluție viabilă în acest moment pentru a evita majorarea taxelor o reprezintă încheierea unui acord special cu băncile mamă ale instituțiilor financiare din România și lansarea unui program ambițios de împrumut de la populație, anunță ProTV.

Acord cu băncile pentru salvarea finanțării statului

Experții atrag atenția că România are o gravă problemă de lichiditate. În contextul în care țara se împrumută cu aproximativ 1 miliard de euro pe săptămână pentru a-și putea acoperi obligațiile curente, este imperativ un acord financiar de urgență cu marile bănci străine prezente pe piața locală. Un astfel de acord, estimat la 8-10 miliarde de euro, ar oferi statului "o gură de oxigen" esențială până la finalul anului 2025.

„Un astfel de acord ar semnala investitorilor și agențiilor de rating că România are un plan de redresare credibil și susținut. La criza precedentă, modelul a funcționat – de ce n-ar funcționa și acum?”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Finanțare de la populație: „România renaște”

Al doilea pilon de salvare propus de consultanți vizează populația. Ideea este simplă: lansarea unui program național de finanțare – denumit simbolic „România renaște” – prin care românii și companiile să fie încurajați să împrumute statul, în condiții accesibile și transparente.

„Statul trebuie să simplifice drastic procesul de achiziționare a titlurilor de stat. Să le vinzi nu doar prin Trezorerii sau bănci, ci și în magazine, benzinării, oriunde oamenii pot contribui. Campania trebuie să fie una de mobilizare națională, care să aducă banii de la saltea în circuitul economic”, susțin analiștii Frames.

Evitarea majorării taxelor – o prioritate strategică

Consultanții avertizează că o creștere a taxelor, în special în zona TVA-ului sau a impozitelor pe profit și dividende, ar afecta grav economia, deja fragilizată. De exemplu, o majorare a TVA de la 19% la 21% ar aduce doar 6,5 miliarde lei până la finalul anului – o sumă infimă, în condițiile în care statul se împrumută cu circa 5 miliarde lei săptămânal.

În schimb, Frames propune extinderea taxării inverse la nivelul întregii economii, ca măsură de combatere a evaziunii fiscale. Estimările arată că această măsură ar putea aduce între 2 și 3 miliarde euro în doar câteva luni, dintr-un gap de TVA de aproximativ 8 miliarde euro anual.

Reforma fiscală „outside the box”

Reforma fiscală promisă de autorități este neclară, iar analizele indică un risc crescut de înlocuire a reformelor reale cu măsuri populiste sau majorări de taxe. Potrivit Frames, guvernanții trebuie să renunțe la plafonări, taxe pe cifra de afaceri și alte intervenții distorsionate.

În plus, trebuie tăiate urgent cheltuielile neproductive: proiectele din PNDL, construcțiile de stadioane și cămine culturale fără finanțare europeană, și susținerea companiilor de stat falimentare – care costă bugetul 8 miliarde lei anual.

„România are nevoie de un guvern care taie în carne vie. Fără măsuri radicale, riscăm falimentul de stat. Trebuie să venim cu un plan serios, susținut de cifre, și să le arătăm investitorilor că suntem capabili să ieșim din criză prin forțe proprii”, avertizează Negrescu.

Deficit bugetar uriaș și cheltuieli scăpate de sub control

În 2024, deficitul bugetar al României a depășit 30 de miliarde de euro – un record istoric. 90% din veniturile fiscale sunt consumate de cheltuielile sociale, iar restul sunt absorbiți de plata dobânzilor la datoria publică.

România se împrumută masiv pentru a susține plăți esențiale precum pensiile, salariile și proiectele de infrastructură, unele dintre ele începute fără fonduri europene garantate. Acest model este nesustenabil și periculos, spun experții.

Inflația va ajuta statul, dar la ce cost?

O serie de măsuri inevitabile – liberalizarea pieței gazelor și a RCA, eliminarea plafonărilor la produsele de bază – vor duce la o creștere a inflației, estimată la 6-7% în perioada următoare. Aceasta ar putea ajuta indirect statul, prin creșterea valorii încasărilor din TVA, însă va afecta consumul și puterea de cumpărare a românilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite