Andi Moisescu și Olivia Steer au pus punct mariajului. A fost unul dintre cele mai discrete și admirate cupluri din showbiz-ul românesc. Potrivit unor surse apropiate, despărțirea s-a produs de ceva lun, fiind ținută departe de ochii lumii. Cei doi au împreună doi băieți, Luca și David. Deși nici prezentatorul Pro Tv, nici fosta sa soție nu au confirmat oficial vestea, semnele au devenit vizibile în aparițiile recente ale lui Moisescu (52 ani). Acesta nu a mai purtat verigheta, a evitat să vorbească despre Olivia Steer și a menționat doar copiii, subliniind că îi vede mai rar. Întrebat direct despre divorț, a ales discreția, lăsând însă să se înțeleagă că o etapă importantă din viața lui s-a încheiat. „În general preferăm să facem vacanțe active. Este o mai veche obsesie a mea, pentru că după o anumită vârstă mișcarea e absolut esențială, altfel n-aș mai putea să încap eu în mine însumi și cu atât mai puțin să îmi păstrez măsurile”, a declarat prezentatorul într-un interviu recent, evitând să facă referiri la fosta soție.
Andi Moisescu și Olivia Steer au pus punct mariajului după 22 de ani
Andi Moisescu și Olivia Steer s-au cunoscut în Ajunul Crăciunului din 2002, prin intermediul unui prieten comun. Relația lor a devenit oficială în 2003, iar un an mai târziu au făcut nunta, eveniment fastuos la care au participat numeroase personalități din televiziune și showbiz. De-a lungul timpului, cei doi au păstrat discreția în privința vieții private, fiind considerați un cuplu stabil și echilibrat.
”Best of” afirmații controversate ale Oliviei Steer
Olivia Steer (49 ani) a stârnit de-a lungul anilor mai multe controverse. Fosta prezentatoare TV a promovat intens raw-veganismul, prezentându-l ca soluție pentru o viață. Mai târziu, a devenit o voce puternică împotriva vaccinării, fapt care a atras critici dure din partea specialiștilor și a opiniei publice.
Presiunea mediatică a determinat-o, la un moment dat, să își închidă conturile de social media. În 2016, a provocat din nou dezbateri aprinse după ce a afirmat că comunitatea LGBT ar pune în pericol natalitatea și familia tradițională. Apoi s-a apucat să acuze dârele lăsate de anumite avioane susținând că substanțele eliberate i-au omorât ceva prieteni. ”Oncologii vor fi condamnați pentru genocid”, a fost iar una din controversatele sale declarații.







