Angajații Loteriei Române protestează! Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că Loteria Română nu a fost exceptată de la prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Ei susțin că aplicarea acestui act normativ duce, prin impozitarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță, la diminuarea cu peste 10% a veniturilor lor.
Potrivit calendarului anunțat de Sindicatul Național Loteria Română, protestele organizate de angajații Loteriei Române vor avea loc începând de marți, până vineri, între orele 10:00 și 12:00, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, scrie News.ro.
”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaților, negociate și stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi și al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă și voucherelor de vacanță, veniturile salariaților se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflației asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menționăm că majoritatea salariaților CNLR sunt încadrați aproape de salariul minim național”, arată sindicatul din cadrul Loteriei Române.
Organizația sindicală precizează că, ”în condițiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi”, a făcut mai multe demersuri pentru apărarea drepturilor acestora, însă fără rezultat.





