Astăzi, Angela Similea, una dintre cele mai iubite soliste ale muzicii ușoare românești, împlinește 80 de ani. Artista care a adus bucurie publicului în anii cenușii ai comunismului, susținând câteva mii de spectacole între 1970 și 1989, a preferat, în ultimii ani, să-și învăluie viața în discreție. S-a dedicat familiei și nepoților săi și a refuzat numeroase propuneri de spectacole. Aparițiile sale publice recente au fost dedicate mai degrabă marilor săi colaboratori, reputatul compozitor Marius Țeicu și Ovidiu Komornyik.
Melodiile care au transformat-o într-un simbol al muzicii ușoare
Veritabilă doamnă a muzicii ușoare este artista al cărei nume se identifică cu zeci de melodii emblematice ale genului, amintim: „Bun venit, rază de soare”, „Nesuferită tristețe”, „Când băieții ne privesc”, „Un albastru infinit”, „Dacă n-ai fi existat”, „Grăbește-te și vino”, „Balada iubirilor deschise”, „Recheamă-mă și-am să revin” și „Voi cânta pentru mileniul trei”.
Retragerea din lumina reflectoarelor și viața discretă dintre România și Statele Unite
În ultimii ani, artista s-a retras din atenția publică și pe fondul eforturilor de a depăși dificultățile financiare apărute după moartea soțului său, fostul deputat Victor Surdu. Mai precis, Angela Similea a fost nevoită să facă eforturi pentru a achita un împrumut rămas în urma acestuia.
Discretă din fire, Angela Similea și-a găsit echilibrul în liniște, departe de agitația mediatică, petrecând mai mult de jumătate de an alături de fiul său, în Statele Unite ale Americii.
„Nu e felul meu să mă expun public, să accept orice afișare. Am avut nevoie de mine în viața mea și de aceea stau deoparte”, mărturisește marea artistă care, în lunga sa carieră, a lansat circa 500 de melodii, multe fiind considerate șlagăre.
Primul mare succes al Angelei Similea a venit în 1970, când a câștigat Cerbul de Argint la
. Doi ani mai târziu, artista a obținut locul al doilea la Festivalul „Orfeul de Aur” din Bulgaria, cu melodia „Tu ești primăvara mea”, compusă de Florin Bogardo.
De-a lungul carierei, Angela Similea a cochetat și cu actoria, apărând în filme și musicaluri alături de nume importante precum Ștefan Iordache și Florin Piersic. Artista s-a remarcat și prin implicarea în numeroase acțiuni umanitare. În 1994, a organizat și prezentat teledonul „Telefon Leucemia”, iar ulterior a susținut proiecte dedicate persoanelor vulnerabile și pacienților bolnavi de cancer. Pentru contribuția sa la cultura românească, Angela Similea a fost decorată, în 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „Muzică”.
Tot astăzi se aniversează și marile artiste Margareta Pâslaru dar și Mirabela Dauer




