Valoarea primelor despagubiri s-a ridicat la 5,5 milioane lei. Banii au fost virati inca de ieri in conturile celor 21 de fosti proprietari, pentru ca miercuri ei sa poata deja sa-i retraga. Cea mai mica suma de recuperat este de 10 mii de lei, iar cea mai mare de 250 de mii de lei.
Autoritatea pentru Restituirea Proprietatilor va vira, de maine, banii pentru 30 pana la 50 de persoane dintre cele care au preferat despagubirile in numerar. Numarul total de cereri depuse la ANRP pana in acest moment este de 1.748.
Despagubirile in numerar de pana la 250.000 de lei se vor acorda intr-o singura transa, iar cele care depasesc aceasta suma in doua transe, pe parcursul a doi ani calculati cu incepere de la data emiterii titlului de plata.
Institutia dispune de 33 de milioane de lei pentru acordarea de despagubiri in bani si urmeaza sa primeasca alte 22 milioane de lei.





