"Domnul Băsescu a solicitat o întâlnire cu premierul şi preşedinţii celor două Camere, pe tema MCV. Întâlnirea a fost aseară, la Senat. Subiectul acesta a fost. (...) Nimic spectaculos, lucruri normale", a declarat Antonescu, miercuri, într-o intervanţie telefonică la Antena 3.

 

Întrebat despre ideea comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare în 2014, Antonescu a răspuns: "A fost colateral, nu a fost un subiect. La un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem alegeri prezidenţiale la termen. (...) Nu a fost un subiect care să se dezbată, a fost pur şi simplu o idee evocată de Victor Ponta".

 

Chestionat asupra reacţiei şefului statului la această propunere, Crin Antonescu a spus că aceasta nu a fost semnificativă, în sensul că ar fi respins-o categoric sau ar fi îmbrăţişat-o. "A luat act", a adăugat Antonescu.

 

Conform acestuia, preşedintele Băsescu ar fi preferat organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei simultan cu alegerile europarlamentare.

 

Anterior, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a spus că "preşedintele Traian Băsescu nu a avut marţi o agendă publică".

 

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a declarat, marţi seară, că USL ia în considerare varianta în care alegerile prezidenţiale din 2014 să fie organizate concomitent cu cele europarlamentare, existând ideea la nivelul USL ca preşedintele să-şi preia mandatul mai târziu.

 

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.