"Că domnul Traian Băsescu l-a numit pe domnul Daniel Morar este un fapt, este o prerogativă a preşedintelui, noi nu aveam cum să-l împiedicăm. Că doamna Kovesi ar fi o propunere a USL, dezmint categoric şi nu cred că ar fi avut cum să fie. În orice caz, o neg eu. Neg eu faptul că USL ar fi făcut vreo propunere sau vreo sugestie privitoare la acest tip de propunere, câtă vreme doamna Mona Pivniceru a fost ministru al Justiţiei", a spus Antonescu, la Realitatea Tv.
Întrebat dacă este posibilă nominalizarea Codruţei Kovesi la şefia DNA, după ce Mona Pivniceru nu va mai fi ministru al Justiţiei, preşedintele liberalilor a răspuns: "Nici atunci USL nu are cum să facă vreo propunere pentru că ar fi ilegal sau anticonstituţional. Nu partidele sau alianţele politice propun sau numesc procurori. Este prerogativa ministrului Justiţiei. (...) USL nu face propuneri pentru procurori generali şi vă asigur că atâta vreme cât suntem în USL, cei pe care ne ştiţi, o asemenea propunere nu ar fi venit".
El a arătat că este foarte probabil ca premierul Victor Ponta să fie ministru interimar al Justiţiei, până când va fi nominalizat un înlocuitor la acest minister în contextul în care actualul deţinător al portofoliului Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi numită judecător la CCR.
"Este foarte probabil că premierul va asuma interimatul, dar asta nu înseamnă neapărat ca în timpul interimatului să facă aceste propuneri. Este un proces în care nu m-am implicat, nu am de ce să mă implic şi al cărui rezultat îl aştept cu nerăbdare şi îl urmăresc. Eu nu am cum să exclud asta, pentru că singurul lucru exclus este că eu voi asuma interimatul Justiţiei. Dacă îl asumam eu, vă spuneam că este exclus. (...) Ce pot să vă spun despre o asemenea ipoteză este că nu privesc deloc cu simpatie şi sper să nici nu se dovedească plauzibilă", a apreciat Antonescu.
Întrebat dacă, în cazul în care premierul Victor Ponta ar face propunerea ca Laura Codruţa Kovesi să fie şef la DNA, ar accepta-o, Antonescu a răspuns: "Dacă o asemenea chestiune va fi discutată în USL, nu!".


