La finalul anilor 90, atunci când s-a deschis Drumul Căpșunilor spre Spania, șomajul urcase spre 15% în România. Mulți oficiali din vremea respectivă au considerat că emigrația e un fenomen pozitiv, pentru că mai reducea din presiunea socială cauzată atunci de prăbușirea fostelor fabrici comuniste. În realitate, un șomaj mare îți arată o dorință mare de muncă, iar acum, după 20 de ani în care țara a pierdut milioane de români cu chef de muncă, noi tot n-am înțeles cât rău ne facem singuri tratându-i cu superioritate sau ostilitate pe cei 500 de mii, poate un milion de români, la care mai putem spera să se întoarcă.   Câți s-au îmbarcat de la Cluj sau de la Iași pentru Germania? Două mii? Cinci mii? Dar încă sunt sute de mii în țară, aici, ACASĂ, în sate mai ales, într-o perioadă în care activitatea agricolă ar trebui să fie în vârf, munca la câmp nu s-a interzis, iar cererea de alimente este în creștere, din cauza restricțiilor transfrontaliere. Hai să ținem de ei! Nu e târziu! Sunt practic toate condițiile îndeplinite pentru ca ei, ai noștri, să rămână, să-și găsească de lucru pe lângă casă, iar nu să-și înfrunte spaima de moarte pentru a lua din nou drumul Occidentului.   Eliminarea (temporară sau permanentă) a tuturor impozitelor pe munca agricolă poate fi o soluție, facilități fiscale pentru organizarea logistică a aprovizionării pe lanț scurt, alta, chiar și centrele de colectare a legumelor de care vorbește Băsescu poate fi o soluție în lipsă de altceva. Am scris în trecut numeroase articole în care vorbeam de necesitatea unei perioade-tampon în care statul tebuie să stimuleze sectoarele integratoare de muncă slab calificată (agricultură, asistență socială, construcții, chiar turism), pentru a activa o forță de muncă latentă, aflată aici, pentru a opri emigrarea tinerilor. Acum această forță de muncă de aici, de ACASĂ, s-a dublat probabil. Hai să ne mișcăm!   mai multe, pe moise.ro