Mai multe servicii Apple, precum FaceTime şi iMessage, ar putea fi închise în Marea Britanie, în loc să le fie slăbită securitatea, conform unei propuneri legislative, spun reprezentanţii companiei americane.
Marea Britanie vrea să impună prin lege companiilor care deţin soluţii de comunicare digitală să dezactiveze criptarea pentru ca autorităţile să poată accesa datele utilizatorilor atunci când consideră necesar.
Propunerea, care vine în completarea Legii Puterii de Investigaţie din 2016, a fost deja criticată de mai mulţi specialişti şi militanţi pentru protejarea intimităţii în mediul digital.
Acum a venit rândul Apple să-şi exprime dezacordul faţă de aceasta. Compania americană spune că, mai degrabă, ar opri funcţionarea în Marea Britanie a serviciilor sale, decât să slăbească securitatea acestora.





