Cea mai recentă mutare în jocul de şah pe foarte mulţi bani dintre Epic şi Apple vine din partea celui din urmă, care a depus în instanţă cerere pentru plata de daune, pretinzând că producătorul Fortnite nu a respectat clauzele contractuale dintre cele două companii.
Nu se cunoaşte suma pe care Apple o cere de la Epic.
Cererea depusă de avocaţii Apple include o serie de formulări şi interpretări interesante, ce nu par prea departe de adevăr. Apple spune că Epic pozează într-un Robin Hood care luptă cu corporaţiile, însă, în realitate, este o companie care valorează mai multe miliarde de dolari, ce nu vrea să plătească pentru valoarea pe care o câştigă prin App Store.
Apple vine şi cu cifre în sprijinul acuzaţiilor, arătând că Epic a câştigat, din jocurile livrate prin App Store, peste 600 milioane de dolari.



