money.ro
Actualitatemoney.ro

ArcelorMittal estimează că cererea mondială de oţel va scădea cu până la 20% în 2009

Publicat la 12.05.2009, 11:29:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ArcelorMittal estimează că cererea mondială de oţel va scădea cu până la 20% în 2009

Cererea mondială de oţel va scădea între 15% şi 20% anul acesta, marcând cea mai mare scădere de la Al Doilea Război Mondial, a declarat marţi preşedintele companiei.

Lakshmi Mittal, directorul executiv al celui mai mare producător de oţel din lume, a declarat în cadrul unei întruniri a acţionarilor că cererea pe piaţa din China dă semne de îmbunătăţire.

Compania a redus la jumătate producţia, dar Mittal a spus că acest lucru nu reflectă cererea de pe piaţa de profil. Mittal a mai spus că producătorii de oţel trebuie să se asigure că, atunci când piaţa îşi va reveni, capacitatea de producţie va fi readusă la un nivel corespunzător, pentru a evita situaţiile în care oferta va depăşi cererea.

Asociaţia Mondială a Oţelului a estimat luna trecută că cererea de oţel va scădea cu 15% anul acesta. Compania şi-a redus deja producţia cu 45% în al doilea trimestru din 2008, peste reducerea de 35% estimată în toamnă.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având peste 300.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite