money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu, actorul care a rămas viu în inimile românilor

Publicat la 21.08.2025, 04:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu, actorul care a rămas viu în inimile românilor

100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu!  Astăzi, România își amintește de unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut vreodată. Umorul sec și prezența scenică inegalabilă continuă să răsune, ca o replică nemuritoare, în sufletele celor care l-au admirat.

Născut pe 21 august 1925, în satul Hrupisti din Grecia, într-o familie de aromâni, Toma Caragiu avea să-și găsească drumul spre scenă abia după ce a ajuns în România. Copilăria l-a purtat din Grecia până la Ploiești, oraș care avea să devină locul său de formare artistică. De pe băncile liceului, unde a fost selectat pentru trupa de teatru, până pe scena Conservatorului din București, destinul său părea scris în lumina reflectoarelor.

În 1948 debuta pe scena Teatrului Național, iar cinci ani mai târziu, la doar 28 de ani, era deja director al Teatrului de Stat din Ploiești. Timp de 12 ani, a transformat scena ploieșteană într-un spațiu de bucurie și emoție. În paralel, cinematografia românească descoperea un actor de forță. A jucat în 39 de filme, de la comediile cu „Brigada Diverse” până la roluri dramatice memorabile în ”Actorul și sălbaticii” sau ”Operațiunea Monstrul”. Toma Caragiu a intrat în casele oamenilor prin zeci de scheciuri radio și televiziune. Cine nu-și amintește monologurile lui inconfundabile, care îmbina satira cu tandrețea?

Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu. Teatrul ce-i poartă numele îl va omagia printr-o serie de evenimente

Destinul actorului i-a fost însă frânt brusc, în seara de 4 martie 1977, când cutremurul devastator l-a surprins în apartamentul său din blocul Continental, alături de prietenul și regizorul Alexandru Bocăneț. În acea noapte, România a pierdut nu doar un mare actor, ci și o voce inconfundabilă a conștiinței colective. A fost înmormântat la cimitirul Bellu, dar amintirea sa nu a fost niciodată îngropată.

Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu
Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu

La un secol de la nașterea sa, astăzi, orașul Ploiești îi aduce un omagiu: actorii teatrului care îi poartă numele depun flori la bustul din centrul orașului, iar publicul este invitat să descopere o expoziție fotografică dedicată vieții și carierei sale. Strada teatrului îi poartă numele, iar instituția însăși a devenit un simbol al moștenirii lui.

Toma Caragiu rămâne, pentru români, un reper cultural, o dovadă succesul de care se bucură filmele sale în programele televiziunilor.

Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu
Astăzi, 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite