Astăzi încep lucrările summitului UE-SUA
Publicat la 10.06.2008, 04:33:24
Programul Visa Waiver cuprinde ţările ai căror cetăţeni nu au nevoie de viza pentru a călători în Statele Unite. În acest moment 15 din cele 27 de state ale uniunii sunt incluse în acest program. Pentru restul, UE va încerca la acest summit să obţină eliminarea vizelor. În ceea ce priveşte România, ne putem considera cu un statut aparte, deloc îmbucurător. Ţara noastră are cea mai mare rată de refuz în acordarea vizelor, din Europa, aproape 38 la sută în 2007. În contextul în care legea americană nu tolerează o rată mai mare de 10 procente, şansele României dea a fi inclusă în programul Visa Waiver sunt foarte mici.
Guvernul român a cerut mai multă transparenţă din partea administraţiei americane în ceea ce priveşte motivele respingerii cererilor de viză. În vizita sa la Bucureşti în perioada summitului NATO-Rusia, preşedintele american George W. Bush a recomandat României negocierea unui acord bilateral cu Statele Unite pe tema vizelor, după modelul altor ţări europene. Dar Bucureştiul susţine mai degrabă varianta unei negocieri la nivelul Uniunii Europene.
În afara vizelor, pe agenda summitului se mai găsesc subiecte precum încălzirea globală, Iranul sau acutala criză alimentară. Vocile analiştilor afirmă la unison că sunt puţine şanse ca această reuniune să se încheie cu rezultate notabile. Bush mai are doar câteva luni la Casa Albă, iar Uniunea Europeană este deja cu ochii pe potenţialul succesor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
