AUR cere demisia lui Voiculescu și în direct: Vi se pare normal? Nici nouă
Publicat la 03.02.2021, 06:00:17
Președintele AUR, George Simion, a fost prezent la Antena 3, unde a povestit cum au decurs discuțiile cu Vlad Voiculescu, căruia i-a cerut personal demisia din funcția de Ministru al Sănătății, după incendiul de la spitalul "Matei Balș".
"Vlad Voiculescu se ține de acest scaun de parcă în asta ar stă viitorul lui politic. Ar da dovadă de demnitate. Mă gândesc ce are în spate domnul Voiculescu. Mi se pare că are în spate niște interese internaționale." a spus George Simion.
"Nu s-a construit un spital timp de 31 de ani. Înțeleg că nu se pot face 500. Dar unele standard. Construim astăzi 30, toate la fel. Le faci standard și le construiești. Domnul Voiculescu ne promite temelia pentru trei spitale în 2024. Vi se pare normal? Nici nouă. De-asta am protestat și nu ne sunt suficiente pârghiile parlamentare.
Protestăm, folosim toate pârghiile democratice și pașnice pentru a schimba acest sistem."
"USR dă dovadă de dublu standard, dar probabil sfidarea aceasta față de orice reguli au învățat-o de la cel dintâi schior al țării", a mai spus liderul AUR, amintind de Klaus Iohannis, care a doua zi după incendiul de la Matei Balș a fost surprins pe pârtia de schi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027

Actualitate
BucharestFoodSummit: Agricultura și industria alimentară, între tehnologie, presiuni economice și păstrarea tradiției
![[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791377691821-t2hlggahn5.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară

Actualitate
Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Actualitate
