Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, autorităţile române au în vedere accesarea de asistenţă financiară externă pe termen mediu.
Guvernul a transmis Comisiei Europene o scrisoare în care solicită începerea oficială a negocierilor pentru incheierea unui acord de finanţare. "Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României au demarat discuţii preliminare, cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai instituţiilor financiare internaţionale, cu privire la evaluarea cadrului macroeconomic şi a necesarului potenţial de finanţare externă a României", se arată într-un comunicat al ministerului Finanţelor.
În comunicat se precizează că asistenţa financiară externă şi "măsurile proactive ale autorităţilor române" sunt o garanţie de consolidare a stabilităţii financiare, pe termen mediu, "încurajând astfel, relansarea mediului de afaceri şi recâştigarea încrederii investitorilor în potenţialul economic al României".
"În urma discuţiilor preliminare, autorităţile române au în vedere accesarea de asistenţă financiară externă pe termen mediu, decizie comunicată Comisiei Europene. În contextul crizei financiare globale actuale, o abordare prudentă a autorităţilor române are drept scop evitarea unei intervenţii târzii care ar putea afecta şi mai mult echilibrele macroeconomice.
În plus, un împrumt extern ar funcţiona ca o "umbrelă de protecţie faţă de eventualele vulnerabilitati", se mai arată în comunicatul ministerului Finanţelor. Valoarea imprumutului va fi stabilita in discutiile cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar International. Cotidianul britanic Financial Times scria, în ediţia de marţi, că Romania ar putea primi de la FMI un împrumut de aproximativ 20 de miliarde de euro, pe o perioadă mai mare decât în cazul Ungariei, de 17 luni. O delegatie a Fondului Monetar internaţional va sosi miercuri la Bucuresti pentru discuţii în privinaţa unui acord de finanţare.


