Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a îndemnat miercuri Statele Unite să își rezolve îngrijorările cu privire la economia globală prin dialog mai degrabă decât prin tipul de tarife de import pe care președintele american Donald Trump le-a impus în această săptămână, scrie Reuters.
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă SUA să se retragă din războaiele comerciale
Bailey, vorbind în fața parlamentarilor britanici, a declarat că a abordat importanța comerțului deschis la o întâlnire a bancherilor centrali și a miniștrilor de finanțe din Grupul celor 20, săptămâna trecută în Africa de Sud, la care nu a participat noul secretar al Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
„Dacă credeți că economia mondială este cumva dezechilibrată, locul în care trebuie abordate aceste echilibre este în cadrul unui forum multilateral, nu prin acțiuni bilaterale”, a declarat Bailey.
Trump a ordonat impunerea unor tarife de 25% la importurile din Mexic și Canada, care au intrat în vigoare marți, împreună cu noi taxe la mărfurile chinezești, stârnind temeri cu privire la o afectare a creșterii economice globale precum și o creștere a inflației în Statele Unite.
Bailey, vorbind în fața Comisiei pentru trezorerie din parlament, a declarat că China înregistrează un excedent de cont curent "foarte mare" și a subliniat anunțul "destul de radical" făcut marți de Germania, o altă țară cu un excedent important. privind un plan major de investiții în infrastructură și apărare.
"SUA trebuie să răspundă la întrebarea: da, aveți un deficit de cont curent. Aveți, de asemenea, un deficit fiscal foarte mare și finanțați contul curent cu capital extern", a spus el.




