Banca germană Hypo Real Estate cere ajutor financiar pentru a-şi îndeplini obligaţiile
Publicat la 29.09.2008, 09:12:23
Banca germană Hypo Real Estate a ajuns la un acord cu un consorţiu de bănci, în vederea acordării unui credit pentru îndepărtarea presiunilor de refinanţare care ameninţau activitatea băncii, a declarat un oficial al acesteia, potrivit NewsIn.
Anterior, surse apropiate discuţiilor au declarat că reprezentanţii Hypo poartă tratative cu autoritatea germană de reglementare a sistemului bancar şi cu ministerul de finanţe, pentru găsirea unei soluţii, în contextul în care sectorul financiar global se confruntă cu o criză majoră.
Banca, ce acordă împrumuturi pentru proiecte imobiliare, a luat în calcul diverse metode, printre care şi vânzarea unor active, pentru a tempera presiunile cu care se confruntă, conform unei surse.
Luni dimineaţă, discuţiile s-au terminat cu acordarea unui credit pe termen scurt şi mediu, de mai multe miliarde de euro, din partea unui grup de bănci germane, suficient pentru acoperirea nevoilor de finanţare ale băncii, conform aceleiaşi surse.
Aceasta nu a prezentat băncile implicate în proiect sau suma la care se ridică împrumutul, dar o altă sursă a declarat că banca a obţinut o linie de creditare de până la 35 miliarde euro (51,21 miliarde dolari), din partea unui consorţiu de bănci.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
