Banca Mondială a publicat un raport despre ţările din estul Europei care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Documentul susţine că aceste state nu au reuşit să profite de creşterile economice pentru a pune la punct reformele din domeniu şi a-şi organiza eficient bugetele.
Experţii Băncii Mondiale au analizat situaţia din cele opt state ex-comuniste intrate în Uniunea Europeană în mai 2004. Ei spun că incertitudinile politice din zonă au dus la fragmentarea scenei politice, şi au obligat partidele să intre în alianţe fragile care le-au permis mişcărilor populiste să câştige influenţă. Această situaţie pune piedici procesului de reformă, afectează stabilizarea macroeconomică şi fiscală şi va duce la amânarea trecerii la euro - cu excepţia Sloveniei şi poate a Slovaciei, mai precizează raportul.
Banca Mondială face referiri la Polonia, pentru care, ar fi nevoie cel puţin să rămână cu stricteţe la nivelul de deficit prognozat, în timp ce Slovacia ar trebui să pună la punct politici fiscale pe termen mediu care să respecte ţintele de deficit bugetar.
Obligaţiile asumate pentru continuarea reformelor au fost amestecate după aderarea la Uniunea Europeană - în linii mari, la capitole precum tranziţia, libertatea economică şi corupţia s-au înregistrat în continuare progrese, în timp ce aspecte legate de competitivitate sau uşurinţa de a deschide afaceri au scos la iveală o imagine mai nuanţată şi mai puţin pozitivă, se mai arată în document.


