money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Băncile scot la vânzare casele a mii de români

Publicat la 20.05.2008, 07:39:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băncile scot la vânzare casele a mii de români

Clienţii-bănci ai celor mai importante companii de recuperare debite au organizat de la începutul anului câteva mii de licitaţii pentru vânzarea ipotecilor constituite de clienţii rău-platnici.

„De la începutul anului avem aproape o mie de cazuri de acest tip. În această fază, dosarele în cauză au trecut de filtrul negocierilor colectorilor noştri de debite şi banca, în mod firesc, a trecut la faza de executare silită, întrucât acest lucru se face fără să mai fie necesar un proces, deoarece contractul de ipotecă este titlu executoriu“, a explicat pentru Cotidianul Iulian Urban, şeful celei mai importante companii specializate pe recuperare de creanţe, Urban şi Asociaţii.

Preţul de vânzare al acestor proprietăţi este, de multe ori, mai mic decât media pieţei, iar sistemul efectiv de vânzare lasă loc unor fraude. Numărul licitaţiilor este în creştere în comparaţie cu anul trecut.

„Numărul este în evidentă creştere, întrucât se respectă fidel media proporţionalităţii care derivă din creşterea numărului şi valorii anuale a creditelor acordate, prin raportare directă la numărul restanţelor. Per ansamblu, în 2007 am avut 1.900 de cazuri, iar în 2008 ne aşteptăm la aproximativ 3.000 de situaţii în care se va ajunge la executarea silită a unor contracte de ipotecă ce implică valori de minimum 100-150.000 de euro“, a mai spus Urban.

În contextul în care, pentru 2008, companiile specializate se aşteaptă la un număr total de executări care să depăşească 7.000 de cazuri, la o valoare medie de 100.000 de euro per locuinţă putem vorbi despre vânzări totale de 700 de milioane de euro, conform unui calcul grosier. Procedura de organizare a licitaţiilor când se execută un imobil este reglementată de Codul de procedură civilă.

„În fapt, executorul organizează o licitaţie la care anunţă public care sunt caracteristicile bunului imobil scos la vânzare silită, arată valoarea debitului, indică debitorul executat şi invită potenţialii doritori să participe la licitaţie. Dacă la prima strigare nu se prezintă nimeni, executorul va coborî preţul vânzării până ce se întâlneşte cererea cu oferta“, explică Urban.

Procedura în sine de organizare a licitaţiei lasă suficient loc pentru fraude. „Am avut cazuri în care (deşi nu erau executări bancare, ci executări silite din circuitul privat), profitând de faptul că nu se face o deosebită publicitate în jurul acestor licitaţii organizate de executori, debitorii au reuşit practic să răscumpere bunul ipotecat în favoarea unui credit la o valoare inferioară celei a debitului datorat. Adică avea de plată 100.000 de euro.

Imobilul executat silit costa 150.000 de euro. Licitaţia se face astfel încât nu află nimeni de ea. Se publică un anunţ mic într-un ziar local pe care nu îl citeşte nimeni. Nu se prezintă nimeni, scade preţul licitaţiei şi la a treia strigare vine cineva, interpus al debitorului, care oferă 50.000 de euro. Practic, debitorul şi-a răscumpărat bunul şi a plătit doar 1/2 din datorie“, exemplifică Urban.

Citeşte articolul integral în Cotidianul

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite