"Apelul meu este ca noi să rediscutăm, pentru a vedea dacă menţinem obiectivul iniţial de aderare, sau amânăm cu un an sau doi. Exemplul Greciei ne-a arătat că trebuie să reflectăm serios şi să fim bine pregătiţi", a arătat Băsescu în timpul unei întrevederi cu presa străină, la Bucureşti.
El a spus România poate respecta obiectivul unui deficit public de 3% din PIB, dar criza a arătat că trebuie să se ţină seama de toate aspectele economice.
Preşedintele a precizat totodată că "pune sub semnul rezervei şi al întrebării" data de 1 ianuarie 2015 pentru adoptarea euro.
Până în prezent, autorităţile române au menţinut fără rezerve obiectivul intrării în zona euro la termenul stabilit, notează AFP.
"Angajamentul adoptării euro la 1 ianuarie 2015 este menţinut", a precizat Guvernul într-un comunicat oficial, pe 22 martie.
AFP arată că, după mai mulţi ani de creştere puternică, România a intrat în 2009 într-una dintre cele mai profunde recesiuni, în rândul statelor din Uniunea Europeană, cu un recul economic de 7,1%, iar declinul va continua în acest an.
Băsescu a pledat totodată în favoarea unei guvernanţe economice europene, arătând că este un susţinător fără echivoc al controlului bugetelor naţionale la nivelul UE.
Băsescu nu exclude ca România să intre în zona euro după 2015
Publicat la 22.09.2010, 18:31:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
