Preşedintele Traian Băsescu a transmis liderilor celor două camere ale Parlamentului scrisoarea prin care anunţă că doreşte să transmită camerelor reunite ale legislativului un mesaj despre politica internă, rugând să fie programat miercuri sau joi.
Traian Băsescu le-a adresat lui Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, în calitatea lor de preşedinte al Senatului şi, respectiv, al Camerei, o scrisoare în care îi anunţă că doreşte să transmită un mesaj Legislativului în şedinţă a plenului reunit. De asemenea, Băsescu îi roagă pe liderii Parlamentului ca, în funcţie de programul pe care ei îl stabilesc, să se poată adresa senatorilor şi deputaţilor miercuri sau joi în cursul acestei săptămâni.
Potrivit Constituţiei, preşedintele se poate adresa Parlamentului "cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii", aşa cum arată articolul 88, aceasta fiind una dintre atribuţiile pe care numai un preşedinte ales le are, în condiţiile în care, de pildă, un preşedinte interimar nu poate face acest lucru.
În privinţa programării mesajului prezidenţial, formularea pe care o foloseşte Băsescu în scrisoare, "în funcţie de programul stabilit de dumneavoastră", trimite la precedentul mesaj pe care l-a adresat Parlamentului, când Birourile permanente ale Legislativului au amânat venirea lui Băsescu în Parlament şi nu au aprobat ziua pe care o indicase şeful statului.
La acel moment, petrecut în primăvara acestui an, Băsescu a anunţat că începe procedurile de convocare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal. De atunci, Parlamentul nu i-a răspuns preşedintelui dacă este sau nu de acord cu un astfel de scrutin şi a anunţat că este pe cale să aprobe un astfel de proiect.
Mesajul prezidenţial va apărea după consultările la care şeful statului i-a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii partidelor parlamentare, pe agendă fiind incluse discuţii referitoare la legile prioritare şi la constituirea unei majorităţi stabile în Parlament.
Până acum, Băsescu s-a adresat Parlamentului în două rânduri - în 2006 şi în 2007.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.