"Câteodată mai schimb persoane, cu persoane mult mai bune decât cele dinainte”, a declarat ministrul Radu Berceanu, întrebat care sunt motivele care l-au determinat să-l demită pe directorul Aeroportului din Timişoara, Dan Idolu, în ziua imediat următoare turului II al alegerilor.
„Am avut mai multe plângeri legate de activitatea de aici. Sigur, ca de obicei, unele au fost mai întemeiate, altele mai puţin întemeiate. Au fost analizate cele întemeiate şi cred că, la un moment dat, o schimbare şi un nou gospodar se impun. Nu vreau să avansez astfel de lucruri (n.r, ce fel de plângeri a primit), însă noul director va prelua activitatea, vom avea nişte rapoarte”, a declarat, marţi, ministrul Radu Berceanu.
Dan Idolu a fost demis de la conducerea Aeroportului din Timişoara în 7 decembrie. În locul lui a fost numit Alexandru Chirilă, care până atunci a ocupat postul de consilier al preşedintelui CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc (PD-L) şi subprefect de Timiş. Idolu a fost director la Aeroportul Timişoara din 2001.
Radu Berceanu a sosit, marţi, în Timişoara, pentru a inaugura DN 6 Timişoara-Lugoj.
Berceanu l-a demis pe directorul Aeroportului din Timişoara
Publicat la 15.12.2009, 10:56:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
