Președintele american ne-a lăudat. Joe Biden a transmis un mesaj de laudă la adresa României în debutul întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis la Casa Albă. Biden a apreciat atât parcursul României în NATO, cât ajutorul dat Ucrainei.
„Permiteți-mi să spun doar un singur lucru. Nu cred că există vreun partener NATO care să aibă un angajament mai puternic față de alianța euro-atlantică decât România și Statele Unite. Și este un set de valori. Este ceea ce credem noi. Iar voi ați făcut un pas înainte și ați fost incredibili. Iar ceea ce ați făcut și ceea ce vom continua să facem împreună, cred că va fi semnificativ, nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume”, a spus președintele Biden, potrivit transcriptului oficial al Casei Albe.
El și-a început dialogul cu Iohannis cu o autoironie referitoare la vârsta sa înaintată: „Ne-am amintit pentru o clipă, înainte de a intra dumneavoastră, că, pe vremea când eram senator, acum 180 de ani, am luptat foarte mult pentru admiterea României în NATO. Și dumneavoastră ați depășit orice așteptări”.
„Și acum 20 de ani, când ați aderat cu adevărat la NATO, națiunile noastre – și în fiecare an de atunci, națiunile noastre au devenit doar mai apropiate, din punctul meu de vedere din ce în ce mai apropiate. Și o vedem în România și în trupele americane care servesc cot la cot în tot NATO, și inclusiv în țara dumneavoastră. Cred că sunt aproximativ 1.800 de forțe americane acolo. Vă mulțumim pentru asta. Și vedem activitatea noastră în consolidarea flancului estic al NATO”, a spus Biden.



