Băncile comerciale româneşti vor deschide afaceri în Uniunea Europeană după o notificare adresată băncii centrale, în acord cu prevederile pieţei financiare europene, dar Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia că se poate opune extinderii, arată BNR.
BNR se poate opune înfiinţării unei sucursale a unei bănci româneşti pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene (UE), deoarece este autoritate competentă cu supravegherea bancară în România, a informat luni instituţia, într-o notă de precizare.
BNR consideră că supravegherea instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru este responsabilitatea autorităţii de supraveghere (bancă centrală) din acel stat membru, inclusiv pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul României. "În mod corespunzător, dacă o instituţie de credit, persoană juridică română, intenţionează să desfăşoare activitate în mod direct pe teritoriul altui stat membru, Banca Naţională a României este prima chemată a decide asupra necesităţii notificării", se spune în nota de precizare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 99/2006.
"Banca Naţională a României se poate opune înfiinţării unei sucursale pe teritoriul altui stat membru, potrivit art. 81 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006", se precizează în documentul BNR.
Totuşi, în cazul în care o bancă din România efectuează tranzacţii sau operaţiuni cu clienţi din altă ţară membră a UE cu "caracter ocazional, fără a se urmări orientarea activităţii respectivei instituţii de credit spre piaţa bancară străină", BNR consideră că nu este necesară notificarea. " Aceasta nu exclude efectuarea de către Banca Naţională a României a oricărei analize specifice, în măsura în care consideră necesar, şi luarea oricăror măsuri sau sancţiuni care s-ar impune, de lacaz la caz", se arată în nota de precizare.
O bancă înfiinţată şi autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene - considerat "stat membru de origine" - poate desfăşura orice activitate pentru care a fost autorizată în ţara de origine şi care beneficiază de recunoaştere mutuală în oricare alt stat membru, se arată în nota menţionată.
Activitatea respectivă poate fi desfăşurată fie în mod direct, fie prin intermediul unei sucursale, fiind necesară în acest sens doar notificarea autorităţii de supraveghere din statul de origine în legătură cu intenţia de desfăşurare a activităţii pe teritoriul altui stat membru - denumit "stat membru gazdă".
Autoritatea competentă din ţara de origine comunică această intenţie autorităţii competente din statul membru gazdă. În cazul persoane juridice române, notificarea intenţiei de înfiinţare a unei sucursale sau de prestarea de servicii în mod direct într-o altă ţară este realizată prin intermediul BNR, în calitate de autoritate de supraveghere din statul de origine, care transmite informaţiile necesare autorităţii competente cu supravegherea din statul membru gazdă.
Banca Naţională a României va evalua dacă este necesară notificarea intenţiei de desfăşurare a activităţii de către o bancă din România pe teritoriul altui stat membru al UE, analizând dacă desfăşurarea activităţii bancare reprezintă o manifestare a dreptului de stabilire sau o prestare de servicii în mod direct, care se notifică după alte prevederi. De asemenea, BNR trebuie să analizeze dacă activitatea desfăşurată poate fi calificată drept prestare de servicii în mod direct, se menţionează în document.
Ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, legislaţia românească (dispoziţiile art.45, art.49, art.80 şi ale art.83 din OUG nr.99/2006 referitoare la dreptul de stabilire şi libera prestare a serviciilor bancare de către instituţiile de credit în cadrul Comunităţii Europene) instituie, pentru prima dată, "un regim particular de desfăşurare a activităţii bancare de către o instituţie de credit autorizată într-un stat membru (stat membru de origine) pe teritoriul altui stat membru (stat membru gazdă), prin exercitarea dreptului de stabilire sau prin prestarea de servicii în mod direct, pe teritoriul celui din urmă stat", se mai arată în precizare.
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.