"N-am fost departe, la sfârşitul lunii aprilie. Am depăşit momentul, vârful acela, sper să nu mai apară altul ", a răspuns premierul Emil Boc, la Realitatea Tv, la întrebarea dacă a existat pentru Guvern un pericol real de a nu putea plăti salariile şi pensiile.
Emil Boc a precizat că plata salariilor şi pensiilor s-a făcut din banii de la buget, fără ca Guvernul să iasă din deficitul bugetar prevăzut. Premierul a spus că Guvernul ar putea accepta creşteri ale salariilor şi pensiilor mici, în a doua parte a anului, dacă vor apărea "consecinţe în plan material la buget" a măsurilor luate de Guvern.
Emil Boc a spus că ar fi putut trece în acordul cu FMI, la negocieri, o serie de concedieri, dar că Guvernul nu doreşte acest lucru, ci păstrarea locurilor de muncă. "N-am ales în soluţia cu FMI concedierea. Puteam să punem 100.000 de oameni în stradă prin negocierile cu FMI", a spus Boc.
Premierul a comentat că înţelegerea cu FMI reprezintă cel mai bun acord pe care l-a încheiat vreodată România sub aspectul condiţionalităţilor. " Acele consiţionalităţi care există în acord sunt condiţionalităţi pe care România oricum, cu sau fără FMI, ar trebui să le facă dacă doreşte să supravieţuiască. Că e vorba de salarizare unică, de reforma sistemului de pensii, de Legea responsabilităţii fiscale şi de strângerea curelei bugetare pentru chelutielile care însemnau risipă. Asta de fapt înseamnă acordul", a spus Boc.


