Boc a afirmat, luni, că acordul cu Fondul Monetar Internaţional a fost impus de situaţia economică a României la începutul crizei economice şi financiare internaţionale, situaţie caracterizată de deficite structurale majore care riscau să ducă statul român în situaţia de a nu mai fi capabil să-şi onoreze obligaţiile fundamentale faţă de cetăţeni. "După cum primul acord cu FMI, CE şi BM a fost în interesul României şi al românilor, şi acordul nou va fi tot interesul românilor. Cu ajutorul primului acord, am reuşit să luăm acele măsuri necesare pentru a salva ţara de la colapsul economic şi este uşor de observat că, dacă nu luam acele măsuri dure şi dureroase, cu costuri politice, România nu ar fi rezistat în aceşti doi ani şi ar fi intrat în colaps economic (...) Acele măsuri luate nu au fost impuse de FMI, au fost necesare României pentru a reuşi să asigurăm o stabilitate ţării şi să asigurăm premisele creşteri economice în 2011", a spus Boc, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni.
Premierul a precizat că noul acord cu cele trei instituţii internaţionale va avea ca scop, de această dată, consolidarea economiei şi o creştere sănătoasă. Şeful Guvernului a menţionat printre semnele îmbucurătoare de reviriment economic şi creştere a standardului de viaţă a românilor creşterea salariilor bugetarilor cu 15% pentru anul 2011 şi intrarea în plată a grupelor 1 şi 2 de muncă pentru pensionari. "Sunt lucruri poate mici, dar care arată direcţia bună în care mergem şi nu avem voie să facem paşi înapoi pentru a rata relansarea economică şi şansa ca România să aibă un viitor", a spus Boc.
Acesta a ţinut să le mulţumească românilor pentru faptul că au înţeles motivaţia măsurilor de austeritate impuse în anii precedenţi. "Vreau să le mulţumesc românilor pentru faptul că au înţeles nevoia acestui efort din anii 2009 şi 2010. Ştiu că a fost greu, ştiu că foarte mulţi români o duc în continuare greu, dar ceea ce este impotant este că partea grea a lucrurilor a trecut şi acum începem să culegem roadele acestor eforturi cu siguranţa unui viitor care nu va mai fi ameninţat de riscul colapsului economic", a spus Boc, precizând că în 2011 nu se va mai pune problema disponibilizărilor bugetarilor decât în măsura în care este vorba de finalizarea unor procese demarate în 2010.
Boc: Le mulţumesc românilor pentru că au înţeles efortul făcut în anii 2009 şi 2010
Publicat la 07.02.2011, 19:02:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
