"Dacă vrem să vorbim despre programele Ministerului, despre programele care ţin de Apele Române care se derulează de ani de zile, vreau să vă spun următoarele: când am preluat ministerul, am avut circa 30 de milioane de lei datorie către constructori. În două luni şi jumătate, am plătit aceste datorii. De atunci, ministerul a încheiat şi anul 2010 şi primul semestru al anului 2011 fără niciun fel de datorie. Deci plăţile sunt la zi şi nu fac colegii mei, din informaţiile pe care le am, niciun fel de discriminare negativă sau pozitivă între firme. În rest, toate detaliile pe care le doriţi le veţi primi de la acele instituţii care sunt în coordonarea ministerului", a spus el.

 

Procurorii anticorupţie s-au prezentat, miercuri dimineaţa, la apartamentul din Capitală pe care firma unui om de afaceri l-ar fi renovat pentru a obţine, prin intermediul lui Laszlo Borbely, ministrul Mediului, contracte cu "Apele Române", imobil care ar aparţine unei rude a ministrului.

 

Miercuri dimineaţa, reprezentanţi ai DNA s-au prezentat la apartamentul din zona Calea Victoriei Capitală care ar aparţine unei rude a ministrului Mediului, Laszlo Borbely, potrivit imaginilor transmise de Realitatea TV. Apartamentul ar fi fost renovat de patronul unei firme din Negreşti Oaş, pentru a obţine contracte cu Administraţia Naţională "Apele Române".

 

De altfel, în cursul zilei de luni, apartamentul din Capitală a fost sigilat de reprezentanţii DNA Oradea.

 

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Ioan Ciocan, pentru cumpărare de influenţă, precum şi împotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului, Laszlo Borbely, pentru complicitate.

 

Potrivit unui răspuns remis de DNA la solicitarea NewsIn, pe 5 iulie, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Ioan Ciocan, asociat unic şi administrator al SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, pentru cumpărare de influenţă, dar şi faţă de Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

 

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale reiese, potrivit răspunsului citat, că în cursul anului 2011, Ioan Ciocan, în calitate de reprezentant legal al firmei SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, prin intermediul lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, a cumpărat influenţa lui Laszlo Borbely, ministru al Mediului şi Pădurilor, "prin efectuarea în folosul acestuia de lucrări de amenajare a unui apartament, lucrări în valoare de aproximativ 20.000 euro, pe cheltuiala societăţii sale".

 

Lucrările au fost realizate în scopul obţinerii, prin intermediul influenţei de care se bucură ministrul Mediului şi Pădurilor, de contracte cu Administraţia Naţională “Apele Române” (instituţie aflată în coordonarea acestui minister), cât şi pentru a obţine cu prioritate plata unor lucrări contractate anterior cu aceeaşi instituţie publică şi aflate deja în execuţie, susţin procurorii anticorupţie.

 

Celor doi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, precizează DNA.