El a subliniat că indiferent de cât de bine pregătit este un medic, nu poate să facă nimic fără tehnica pe care ar trebui să o aibă la dispoziţie.
'Ca să înţelegeţi dimensiunea problemei v-aş ruga să faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Încercaţi să vă realizaţi reportajul cu o cameră video veche de 30 de ani, să transmiteţi o ştire de pe un telefon cu disc, să nu aveţi în dotare laptop, telefon mobil şi internet. Sistemul sanitar este acolo, la telefonul cu disc. Noi luptăm călare cu sabia când am avea nevoie de tancuri şi rachete. În blocul operator al spitalului avem trei săli de operaţie, iar în una dintre săli nu am avut masă de operaţie până în luna ianuarie 2016, când cu ajutorul unui sponsor am putut achiziţiona această masă. Era aproape să pierdem o sumă importantă de bani din cauza birocraţiei. În altă sală de operaţie, masa pe care operăm copii în fiecare zi este din anul 1972. Am emoţii de fiecare dată că va ceda şi că voi deveni vedetă media că mi-a căzut copilul de pe masa de operaţie. Aici suntem noi şi aş putea s-o ţin tot aşa cu dotarea din acest spital', a explicat dr. Liviu Munteanu.
El a adăugat că în anul 2016 Spitalul de Copii nu are computer tomograf, o chestie minimă pentru un spital civilizat. De asemenea, spitalul are nevoie şi de instrumentar medical, dar şi de o staţie de sterilizare performantă.
'Trebuie să înţeleagă toată lumea că dacă dorim performanţă în sănătate, trebuie şi dotare şi, din fericire pentru noi, avem alături multe persoane implicate şi dedicate care ne ajută să creştem performanţa, ca şi în exemplul de azi când spitalul nostru a primit din partea Asociaţiei 'Dăruieşte Viaţă' şi a unui sponsor foarte important, un ventilator de înaltă performanţă, cu funcţionalităţi multiple, care se adresează problemelor respiratorii ale prematurului, nou-născutului, precum şi copilului mare. Este un aparat de ultimă generaţie, cu performanţe ridicate care dă şanse mari de reuşită şi vindecare pentru pacienţi', a afirmat sursa citată.





