Broker Cluj a realizat, în primele trei luni, o cifră de afaceri de o jumătate de milion de lei, de 8,5 ori mai mică faţă de primul trimestru din anul trecut. Veniturile totale obţinute de Broker au coborât de 8 ori, la un milion de lei, iar cheltuielile totale s-au înjumătăţit la 3,3 mil lei. Pe acest fond, compania de brokeraj a raportat o pierdere de 2,3 mil de lei.
Pe lângă consecinţele neregulilor identificate de CNVM, la rezultatul negativ al Broker Cluj a contribuit şi lichiditatea redusă de pe bursă, din primele trei luni, şi amânarea unor tranzacţii din cauza scăderilor din piaţă, se arată într-un raport al societăţii. În aprilie, societatea a ajuns din nou în atenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Peste 20 de angajaţi în frunte cu directorul general din acel moment, Petru Prunea, au fost sancţionaţi de arbitrul pieţei pentru nereguli financiare, iar amenzile cumulate s-au apropiat de 1 mil de lei. Petru Prunea, unul din fondatorii societăţii a primit cea mai dură pedeapsă - i-a fost interzis să mai activeze pe piaţa de capital timp de 5 ani.


