În prezent, Criteria CaixaCorp deţine 5,1% din acţiunile grupului Erste.
Criteria îşi va exercita drepturile de subscriere pentru deţinerea actuală şi va achiziţiona şi exercita drepturile de subscriere ale Fundaţiei Erste, pentru deţinerea sa, de 30,9% din capital. Fundaţia Erste este în prezent principalul acţionar al Erste Group.
"Achiziţionarea drepturilor de subscriere se va face la preţul nominal de 1 euro. Astfel, Criteria va subscrie 36% din noile acţiuni propuse spre a fi emise. Ca rezultat al tranzacţiei, Criteria îşi va majora participaţia la 9,9% şi îşi va întări poziţia ca partener strategic al Erste Group Bank", se spune în comunicatul Criteria.
Grupul bancar austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat joi seară că va lansa în 2 noiembrie o majorare de capital de până la 1,65 miliarde euro, la care pot subscrie şi investitorii din România, în vederea creşterii indicilor săi de capital şi a îmbunătăţirii structurii capitalului.
Astfel, Erste Group va emite până la 60 de milioane de noi acţiuni, preţul preconizat al ofertei fiind de 27,50 euro/acţiune, de la închiderea şedinţei de tranzacţionare de joi a Bursei din Viena. Preţul maxim al ofertei va fi de 32 euro/acţiune.
Erste a precizat, totodată, că unul din acţionarii importanţi ai săi, Criteria CaixaCorp SA, a anunţat deja că intenţionează să-şi exercite toate drepturile de subscriere pentru noile acţiuni şi vrea să achiziţioneze şi să exercite toate drepturile de subscriere ale Erste Stiftungs (Fundaţia Erste).
Acţionarii existenţi ai Erste au drepturi de subscriere la raportul de 3 acţiuni noi pentru fiecare 16 acţiuni vechi deţinute. Data de înregistrare a drepturilor de subscriere pentru noile acţiuni este 30 octombrie, iar perioada de ofertă începe în 2 noiembrie şi se încheie în 17 noiembrie. Noile acţiuni dau drepturi depline la dividende începând cu 1 ianuarie 2009.
Criteria a precizat că investiţia sa va fi de cel mult 687 milioane euro, valoare calculată la preţul maxim al ofertei, de 32 euro/acţiune.
"Această investiţie constituie un pas foarte important în strategia noastră de a întări relaţiile cu Erste Group Bank, pe care îl considerăm cel mai bun brand bancar din Europa Centrală şi de Est. Criteria consideră regiunea ca fiind strategică, dat fiind potenţialul ridicat de creştere economică pe termen mediu şi lung", a afirmat directorul executiv al Criteria, Gonzalo Gortázar, citat în comunicat.
La începutul lunii iunie, Fundaţia Erste a semnat un acord de cooperare cu Criteria CaixaCorp, la puţin timp după ce Criteria anunţa că şi-a majorat participaţia în cadrul Erste Group de la 4,9% la 5,1%. Prin acest acord, fiecare dintre cele două instituţii are acces la clienţii celeilalte, în cadrul pieţelor locale respective.
În comunicatul de joi noapte, Criteria a precizat că majorarea participaţiei sale "este în conformitate cu acordul de parteneriat preferenţial pe care criteria şi Fundaţia Erste l-au semnat în iunie pentru a fixa cadrul relaţiei ca acţionari ai Erste Group".
Acţiunile Erste Group (EBS) se tranzacţionează pe trei burse (Viena, Praga şi Bucureşti), iar potrivit cotaţiei de la închiderea şedinţei de joi la Bursa din Viena, de 27,50 euro/acţiune, capitalizarea grupului se ridică la 8,74 miliarde euro. Acţiunile Erste s-au scumpit joi cu 7%.
În şedinţa de vineri, acţiunile Erste s-au apreciat puternic, câştigând 4,84% în jurul orei 12:05, ora României, până la 28,83 euro.
Valoarea de piaţă a Erste a crescut de peste patru ori faţă de nivelul minim atins în 24 februarie, de 6,84 euro/acţiune, la care capitalizarea băncii era de sub 2,2 miliarde euro.