de Pavel Lucescu
Fiecare partid are un atribut fanion, o calitate care-l diferențiază de celelalte în jurul căreia, dacă am vorbi în termeni de marketing, își poate construi acel Unic Selling Proposition (USP), acea promisiune unică cu care are cele mai mari șanse să cucerească piața. E ceea ce definește în forma cea mai sintetică brandul partidului, acel ceva după care-l remarci printre celelalte. Dar pe cât e de puternic acel atribut unic, pe atât e de riscant. E punctul forte și călcâiul lui Ahile în același timp. E cuvântul dat cu care câștigi dacă ți-l respecți, dar care te îngroapă, dacă-l încalci.
La PSD e un soi de grijă, mimată sau reală dar predicată constant, față de cei mai năpăstuiți, cu venituri mai mici. De fiecare dată când, fiind PSD la guvernare, cei mai puțin favorizați de soartă au avut de suferit, partidul a avut de pierdut. Evident, nu discutăm aici despre cât de sincer e un partid în ceea ce susține ca fiind calitatea lui principală. Vorbim despre percepția oamenilor. Dacă oamenii care în general o duc mai prost, simt că sub PSD viața lor s-a îmbunătățit, PSD poate spune că și-a respectat brandul și se poate aștepta să câștige în continuare.
PNL s-a poziționat dintotdeauna ca fiind în principal un partid al clasei de mijloc întreprinzătoare, al businessului autohton și de fiecare dată când e la guvernare, încearcă sau măcar mimează că e preocupat de acesta. Când micul și mediul om de afaceri de la noi suferă, PNL e primul care pierde politic. De aia când sunt la putere, liberalii fac tot posibilul să nu se atingă de taxe și impozite, în principal de cele care pot să afecteze negativ așa zisele IMM-uri. Când o fac, pierd electorat.
AUR e cu patriotismul, cu lupta împotriva a tot ceea ce vine din afară (dar și dinăuntru) și care atentează, chipurile, la valorile naționale și la tradițiile autohtone. Ăsta e brandul lor, dar și punctul lor vulnerabil. Cea mai mare lovitură pe care a primit-o AUR până acum a fost informația, venită dinspre un fost ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șelaru, conform căreia George Simion ar fi avut cândva, prin 2011, niște întâlniri secrete cu un șef de rezidență FSB, serviciul secret al Rusiei, undeva prin Cernăuți. Ideea că liderul AUR ar putea fi un trădător, românii fiind prin tradiție rusofobi, e cel mai rău lucru care i se putea întâmpla.
La USR e integritatea. Dacă e ceva care face diferența între USR și celelalte partide, acea diferență care le aduce simpatie, încredere și eventual voturi de la cei mai mulți, acel ceva fără de care USR ar fi perceput drept un partid ca toate celelalte, deci fără identitate proprie, e tripleta cinste-onestitate-legalitate. E, cu alte cuvinte, acel ”Fără penali în funcții publice”, sloganul cu care au câștigat până acum cele mai multe voturi și cel cu care se identifică cel mai bine ca partid în ochii românilor, simpatizanți sau nu.
E drept că de o vreme, USR încearcă să-și schimbe poziționarea de la ”cinste” la ”competență”, virând spre electoratul tradițional al PNL, ăia cu bisnisuri mici și mijlocii, antreprenorii cum le zic acum toți, realizând probabil că asta cu ”integritatea” e al naibii de riscantă, mai ales când ai deja o sumă de oameni în funcții publice, de la primari de mari orașe, la sute de consilieri locali și județeni și, vorba aia, nu se știe niciodată de unde sare lupul. Dar deocamadată ăsta rămâne brandul lor: Fără penali în funcții publice. Fie că le convine, fie că nu.
În aceste condiții, mai e nevoie să argumentez de ce cred că informația privind începerea urmării penale a DNA împotriva primarului USR al Sectorului 1, București, Clotilde Armand, e cea mai năpraznică lovitură pe care o putea primi partidul condus de Cătălin Drulă? Și că tăcerea conducerii USR în legătură cu acest subiect e cea mai proastă opțiune de gestionarea a ei? Că tăcerea, în acest caz, transmite ideea de frică, lașitate sau chiar complicitate?
