Anul școlar 2025–2026 aduce o structură cunoscută deja elevilor, părinților și profesorilor, fiind organizat pe cinci module de învățare separate de vacanțe scurte.
Conform ordinului ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, cursurile încep luni, 8 septembrie 2025, pentru toate clasele, de la grădiniță până la liceu. Anul școlar cuprinde în total 36 de săptămâni de cursuri și se va încheia vineri, 19 iunie 2026, cu excepții pentru elevii din clasele terminale, care vor termina mai devreme.
Structura modulară oferă pauze regulate între perioadele de cursuri, iar vacanțele sunt distribuite astfel încât să asigure un ritm echilibrat de învățare. Prima vacanță va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, urmată de vacanța de iarnă în decembrie.
Vacanța mobilă din februarie va fi stabilită la nivelul fiecărui județ, în funcție de consultările cu părinții și profesorii. De asemenea, vacanța de primăvară este programată în luna aprilie, iar vacanța de vară începe din 20 iunie 2026.
Cum arată anul școlar 2025 - 2026
Pe parcursul anului școlar vor fi organizate și programele educaționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.
Fiecare dintre aceste programe se va desfășura timp de cinci zile lucrătoare, planificate de către unitatea de învățământ, dar obligatoriu în module diferite. În liceele tehnologice și în școlile profesionale, în aceste perioade se vor desfășura activități practice, adaptate scopului celor două programe.
Elevii vor avea liber și în zilele declarate sărbători legale, precum și în data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. De asemenea, fiecare unitate de învățământ are obligația să anunțe, până la 1 aprilie 2025, perioadele în care vor avea loc vacanța mobilă, Săptămâna Verde și Școala Altfel.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral sau cu frecvență redusă, anul școlar va dura 34 de săptămâni și se va încheia pe 5 iunie 2026. Elevii de clasa a VIII-a vor finaliza cursurile cu o săptămână mai târziu, pe 12 iunie 2026.
Elevii de la liceele tehnologice și din învățământul profesional vor avea 37 de săptămâni de cursuri, până pe 26 iunie 2026. În cazul învățământului postliceal, durata cursurilor rămâne stabilită conform planurilor-cadru în vigoare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.