Potrivit unei analize realizate de Finanţe personale, ar fi nevoie de mai puţin de patru minute de muncă pentru a cumpăra o pâine, de aproximativ o oră pentru un kilogram de carne şi de mai puţin de 20 de minute pentru o ciocolată. Pentru a-şi plăti chiria însă, trebuie să muncească opt zile lucrătoare.
Achiziţia unui laptop sau a unui telefon, obligă la alte 70 până la 170 de ore de muncă, iar alte cumpărături, cum ar fi accesorii, îmbrăcăminte sau excursii în zone exotice, se cuantifică în alte câteva zeci sau sute de ore de muncă. Cu fiecare cheltuială suplimentară făcută, timpul liber se contractă, iar cel petrecut la birou se dilată. Dacă privim salariul, adică banii, ca pe orice altă marfă, aşa cum şi sunt în realitate, şi folosim ca unitate de măsură timpul, putem spune că, pentru un salariu mediu de 600 de euro, un cetăţean obişnuit, din Bucureşti, “plăteşte” în jur de 176 de ore din timpul său. La acestea, se vor adăuga însă alte cel puţin 44 de ore pe lună petrecute în trafic, pe drumul către şi de la serviciu acasă.
Câte ore dintr-o săptămână de lucru sunt consumate pentru a achiziţiona lucruri “necesare” şi câte pentru a cumpăra lucruri “dorite”, cât se munceşte pentru achiziţia unor bunuri şi care sunt satisfacţiile pe care aceste bunuri le aduc sunt doar câteva dintre întrebările fireşti în actualul context. Răspunsurile la aceste întrebări susţin deciziile cu privire la cele mai bune destinaţii ale banilor disponibili de cheltuit. Cuantificarea în minute, ore sau zile de muncă a valorii bunurilor achiziţionate poate părea doar un exerciţiu distractiv, dar, odată realizată, poate pune într-o altă lumină construcţia unui buget personal, urmărind efortul făcut în raport cu satisfacţiile aduse. Astfel, un venit de 600 de euro pe lună, pentru un program normal de opt ore pe zi, înseamnă 3,4 euro pe oră (14,2 lei) sau aproximativ şase eurocenţi pe minut (0,24 lei).
Altfel spus, pentru fiecare 3,4 unităţi din marfa numită euro (sau 14,2 unităţi din aceea numită lei), salariatul “plăteşte” o oră de muncă. În această unitate de măsură, o chirie modică de 200 de euro (sau 900 de lei) îl costă aproximativ 63 de ore de muncă sau echivalentul a circa opt zile lucrătoare, utilităţile alte 11 ore de muncă, abonamentul telefonului mobil şi cel de cablu tv şi internet alte şapte, respectiv cinci ore de muncă. Pentru combustibilul necesar pentru deplasarea cu maşina la serviciu trebuie să mai muncească aproximativ alte 11 ore.
Timpul liber costă, de asemenea, şi nu puţin. Contravaloarea unui abonament la sala de fitness presupune un efort de mai bine de opt ore la serviciu. Un bilet la spectacol sau o masă în oraş cu prietenii are un cost, raportat la acelaşi salariu de 600 de euro, între trei şi şapte ore de muncă. Dacă spectacolul este înlocuit cu o carte, iar masa la restaurant, cu o întâlnire la un fast-food, preţul relaxării va reprezenta contravaloarea a numai două ore de stat la birou.
În ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi, la un salariu mediu de 600 de euro pe lună, un bucureştean munceşte aproximativ o oră pentru a cumpăra un kilogram de carne, dar mai puţin de cinci minute pentru a-şi cumpăra o pâine. Trebuie să lucreze însă aproximativ o oră şi jumătate pentru plata mesei de prânz, dacă în loc de clasicul “pachet” alege restaurantul sau cantina din apropierea locului de muncă. Pentru o sticlă de băutură răcoritoare, achiziţionată de la supermarket, “preţul” este de 19 minute de muncă, iar pentru un desert format dintr-o îngheţată sau o ciocolată, plăteşte cu alte 13 minute de muncă la birou.
Şi accesoriile, aparent banale, dar indispensabile unele dintre ele, mai pot scoate din “buzunarul” unui angajat cu salariu mediu alte trei până la 15 ore de lucru pe lună, iar eventualele hobby-uri ce presupun un necesar de aparatură foto-video-audio sau un eventual televizor, calculator sau telefon mai performant se traduc în zile sau chiar în săptămâni întregi de muncă.
Foarte mulţi oameni caută satisfacţii şi fericire prin achiziţia unor bunuri sau servicii de o calitate peste medie, care să inspire şi să inducă un anumit statut social, iar cum banii necesari se cuantifică în “timp de muncă”, pentru plata acestora trebuie să muncească din ce în ce mai multe ore.
