„Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr.16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale”, arată CCR, într-un comunicat de presă remis, miercuri, news.ro.
Este vorba despre dispoziţiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 au următorul cuprins: „(2) Perioada prevăzută la alin.(1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei”.
„În esenţă, Curtea a constatat neconstituţionalitatea faţă de art.41 alin.(2) raportat la art.16 alin.(1) din Constituţie a textului mai sus redat, în interpretarea dată prin Decizia nr.16/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece limitarea perioadei de acordare a drepturilor salariale plătite din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, instituit prin Legea nr.200/2006, la primele 3 luni ce succed datei deschiderii procedurii de insolvenţă face abstracţie de faptul că dreptul de administrare – condiţia sine qua non a asigurării creanţelor salariale - poate fi ridicat şi după expirarea celor 3 luni dacă angajatorul debitor aflat în insolvenţă optează pentru procedura generală a insolvenţei şi îşi declară intenţia de reorganizare”, conform sursei citate.
Prin urmare, „există posibilitatea legală ca dreptul de administrare să fie ridicat într-o etapă ulterioară a procedurii generale a insolvenţei, perioada de observaţie sau de reorganizare judiciară, inclusiv în etapa finală a insolvenţei, în care judecătorul-sindic decide intrarea în faliment şi constată dizolvarea angajatorului debitor, iar dreptul de administrare este de drept ridicat”, conchide CCR, în documentul de presă.


