Comisia Europeană a decis alocarea a peste 11, 5 milioane de euro, pentru monitorizarea, eradicarea şi controlul sănătăţii veterinare în România şi Bulgaria, în 2007, decizie susţinută de Comitetul pentru Siguranţă Alimentară, anunţă, pe 9 noiembrie, CE.
Finanţarea va acoperi o serie de programe de sănătate care au fost înaintate spre aprobare CE de către România şi Bulgaria, în conformitate cu legislaţia europeană din domeniul veterinar. Programele reprezintă un factor fundamental în asigurarea sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice, în România şi Bulgaria şi în restul UE.
Pesta porcină clasică este o boală întâlnită frecvent în România, până la această dată fiind raportate peste cinci sute de cazuri, numai anul acesta. Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire a porcilor din restul Uniunii Europene şi pentru a încerca să aducă situaţia sub control cât mai curând posibil, Comisia a propus ca UE să plătească integral costurile vaccinurilor destinate animalelor împotriva acestei boli. De altfel, această maladie a fost eradicată aproape complet în vestul Europei, deşi mai există cazuri în Europa de Est, inclusiv în România şi Bulgaria. Prin urmare, Comisia a alocat suma de 1,63 de milioane de euro pentru testărea şi vaccinarea animalelor care răspândesc această boală.
Alte domenii care vor fi finanţate de Uniune în 2007 sunt: supravegherea în vederea prevenirii cazurilor de gripă aviară, reducerea cazurilor de salmonela la găini şi aplicarea reglementărilor UE în domeniul asigurării sănătăţii veterinare.


